Concept unic în țară: centru de testare pentru SARS-COV2 cu acces Drive-Thru în parcarea Expo Arad; cât costă testul și în cât timp vin rezultatele (FOTO)
În parcarea Expo Arad funcționează de o bună bucată de vreme un centru de testare pentru SARS-COV2 cu acces Drive-Thru. Este vorba despre
Centrul de testare Alpha Arad, care a venit cu un concept unic în România, realizat în aşa fel încât să împrumute din fluxul şi siguranţă oferite de centrele de testare Drive-Thru din ţările occidentale dar să şi respecte legislaţia română în materie de recoltare. Asta, în condițiile în care prelevarea probelor trebuie să facă în camera de recoltare, nu în maşină.
Deschis în urmă cu mai bine de două luni, Centrul a deservit până acum peste 5.000 de pacienţi din Arad, Timişoara, Deva, Sibiu și Cluj. Zilele viitoare urmează să se lanseze un serviciu de recoltare la domiciliu pe teritoriul judeţului Arad, iar peste două sau trei săptămâni se va deschide un centru de testare şi la Timişoara.
„Accesul la centrul de testare se face în continuare fără programare, de luni până duminică, între orele 7:30 – 20:00, iar timpul mediu de aşteptare pentru a face un test RT-PCR pentru SARS-COV2 este de 15 minute”, susțin reprezentanții Centrului de testare Alpha Arad.
Aceștia au ținut să precizeze că recepţia pacientului, înregistrarea acestuia, emiterea fișei de consimţământ şi plata, se fac din maşină, cu geamul uşor deschis, fără niciun fel de contact cu personalul.
De asemenea, personalul de la recepţie poarta echipament de protecţie, halat, mască, bonetă şi vizieră, astfel încât nu există riscul de cros-contaminare.
„După semnarea consimţământului, maşina se mută la punctul 2. Asistentul medical, licenţiat în recoltare exudat pentru SARS-COV2 invită pacienții în camera de recoltare, abundent aerisită şi dezinfectată. Recoltarea propriu-zisă durează mai puţin de două minute, şi se face prin recoltare de exudat faringian (din gât, de 4 ori) şi din nas ( de 1-2 ori din fiecare nară).
Cu toate că alte clinici mari recomanda abstinenta de la mâncare şi băut timp de patru ore înainte de recoltare, niciun ghid internaţional nu recomandă acest lucru în mod expres. Dacă la recoltarea de exudat pentru culturi bacteriene (stafilococ, streptococ) acest lucru este uşor de înţeles (bacteriile cresc şi se multiplică fără o celulă gazdă, într-un mediu hrănitor, iar mâncatul sau spălatul pe dinţi poate spăla aceste culturi de la nivelul faringelui, fiind greu să le detectezi în acest fel) pentru detecţia de material genetic viral care se găseşte în celulele mucoasei faringiene, abstinența de la mâncare nu este necesară”, mai spun reprezentanții Centrului. În aceste condiții, se recomandă doar pacienţilor să nu mănânce şi să nu bea nimic cu 30 de minute înainte de recoltare pentru a reduce riscul de a vărsa. Procedura se termină în maximum cinci minute, iar rezultatul este trimis pacientului în cel mult 24 de ore, prin e-mail. Cu tote acestea, trebuie spus că timpul mediu de aflare al rezultatului este de 12 ore, personalul Centrului înțelegând cât este de important timpul în astfel de situații. „Preţul unui test este de 370 de lei, cu preţ preferenţial pentru copii (până în 18 ani) şi seniori (65+) de 330 lei. Laboratorul partener care procesează probele cu maximă prioritate este Technomed Group, laborator perfect gestionat de medicul arădean Dr. Mircea Sferdean”, au ținut să precizeze reprezentanții Centrului.