Colocviul Naţional de Teologie Dogmatică la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Colocviul Naţional de Teologie Dogmatică la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Colocviu Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă, ediția a VIII-a, organizat în sistem hibrid (online și cu participare fizică) de către Facultatea de Teologie Ortodoxă “Ilarion V. Felea” din Arad, a avut loc în perioada 10-12 octombrie, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
„Este un eveniment important pentru universitatea noastră. Facultatea de Teologie Ilarion V. Felea este un pol important al dezbaterilor teologice la nivel național și internațional. Felicitări organizatorilor și participanților pentru reușita acestui colocviu”, a declarat Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
„Iniţierea unor astfel de întruniri academice a avut loc tot la Arad în anul 2006 când, la primul Colocviu de Teologie Dogmatică, au participat trei generaţii de dogmatişti români. După un periplu de 15 ani prin Facultăţile de Teologie din România – Bucureşti (2008), Cluj (2010), Constanţa (2012), Sibiu (2014), Craiova (2016), Iaşi (2018) – Colocviul dogmatiştilor se întoarce la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad. ” a precizat decanul facultății arădene de teologie, prof.univ.dr. Cristinel Ioja.
Anul acesta au participat specialişti în Teologie Dogmatică de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Sibiu, Cluj, Iaşi, Craiova, Oradea, Timişoara şi Arad.Tema asumată spre dezbatere în cadrul acestui colocviu a fost Persoana lui Hristos în Dogmatica actuală. Contestările modernităţii şi postmodernităţii, o temă centrală în teologia şi misiunea Bisericii Ortodoxe.
Deschiderea Colocviului a avut loc în Sala festivă a Facultăţii în prezenţa IPS Acad. Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, IPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, PS. Dr. Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Ramona Lile, Rectorul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, Cristinel Ioja, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, a profesorilor de Teologie Dogmatică, a studenţilor şi doctoranzilor. După cuvintele de binecuvântare şi salut din partea ierarhilor, rectorului şi decanului, a fost vizionat filmul Teologia Dogmatică în actualitate. Colocvii şi Simpozioane, în care au fost prezentate întrunirile naţionale şi internaţionale ale teologilor dogmatişti români. A urmat comunicarea în plen a IPS Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, Fiul Omului: observaţii privind antropologia hristologică modernă (P. Nellas şi O. Clement) şi celelalte comunicări ştiinţifice ale profesorilor de Teologie Dogmatică.