Colegiul Medicilor cere Camerei Deputaților să adopte cât mai rapid legea vaccinării
Colegiul Medicilor din România a trimis o adresă Camerei Deputaților prin care solicită adoptarea cât mai curând a legii privind vaccinarea, imunizarea reprezentând măsura profilactică cu cel mai mare succes din istoria medicinii, cu impact major în sănătatea publică prin prevenirea bolilor infecțioase grave, a complicațiilor sau a deceselor produse de acestea.
Vaccinarea a contribuit decisiv la scăderea mortalității și morbidității prin boli infecțioase, a dus la creșterea substanțială a speranței de viață. În fiecare an circa trei milioane de vieți sunt salvate prin vaccinare, conform unui comunicat al CMR, citat de agerpres.ro.
Totodată, CMR consideră că vaccinarea este un drept al copilului, necesar pentru a obține cea mai bună stare de sănătate posibilă și a nu fi expus în viitor pericolelor reprezentate de unele boli infecțioase grave.
"Din acest motiv, CMR a încurajat o reglementare legală solidă a activității de vaccinare, responsabilizarea clară a celor implicați, începând cu autoritățile, corpul profesional medical dar și reprezentanții legali ai copiilor. Colegiul Medicilor din România iși dorește ca aceste responsabilități să aibă ca rezultat, în primul rând, protejarea vieții copiilor dar și a persoanelor adulte iar, în al doilea rând, reglementările să respecte principiile de bază ale exercitării profesiei medicale consacrate, a drepturilor constituționale dar și a tratatelor și convențiilor internaționale la care România este semnatară", se arată în comunicat.