COLABORARE INTERUNIVERSITARĂ ÎNTRE U.V.V.G. ȘI UNIVERSITĂȚI PARTENERE DIN REPUBLICA MOLDOVA, PRIN PROGRAMUL ERASMUS+
În perioada 30 octombrie 2023 - 3 noiembrie 2023, o delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș" din Arad, în cadrul programului Erasmus+, a vizitat două prestigioase instituții de învățământ superior din Chișinău, Republica Moldova: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu" și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Delegația UVVG Arad a fost compusă din Conf. univ. dr. Antoanela Naaji, Director al Departamentului de Relații Internaționale, și Dariana Savici, Coordonator Instituțional Erasmus+.
La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu", din Chișinău, delegația a fost primită de rectorul universității, prof. Emil Ceban. Dialogul dintre părți s-a axat pe posibilitatea dezvoltării unui proiect comun în domeniul Bioeticii, în cadrul Programului Erasmus+. Această inițiativă reflectă angajamentul ambelor instituții de a contribui la avansarea educației medicale și la dezvoltarea domeniului medical în regiune.
Conf. univ. dr. Antoanela Naaji, directorul Departamentului de Relații Internaționale al Universității de Vest „Vasile Goldiș" din Arad, și Dariana Savici, coordonator instituțional Erasmus+, au subliniat importanța acestui parteneriat pentru schimbul de experiență și dezvoltarea academică. Rectorul Emil Ceban a apreciat eforturile colegilor din Arad și a evidențiat că această colaborare reflectă angajamentul comun pentru dezvoltarea academică și contribuția la obiectivele de atragere a fondurilor europene, în special în contextul noului statut al Republicii Moldova, ca țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Această colaborare deschide noi perspective pentru educație și cercetare și consolidează legăturile academice dintre cele două universități.
De asemenea, delegația noastră a purtat discuții productive cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, marcând astfel un pas semnificativ în consolidarea relațiilor internaționale și a colaborării interuniversitare. Vizita la campusului universității a inclus explorarea „Clasei Viitorului”, sălilor de curs și laboratoarelor, precum și discuții privind idei de proiecte și perspective de colaborare, cu accent pe mobilitățile academice și procesul de internaționalizare. Această colaborare promițătoare contribuie la extinderea relațiilor academice și la dezvoltarea legăturilor cu universități partenere de prestigiu din Republica Moldova.