Cod galben și portocaliu de ploi, grindină și vijelii - Este vizată aproape toată țara - Harta completă
Administrația Națională de Meteorologie a emis coduri galben și portocaliu de ploi, grindină și vijelii în aproape toată țara, până luni dimineață. Potrivit specialiștilor, în câteva ore, va ploua cât pentru întreaga lună.
Cod portocaliu de vreme severă în sudul țării
Interval de valabilitate: 28 mai, ora 12 – 30 mai, ora 10
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente
În Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 50...90 l/mp. Vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii (viteze de 75...90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice.
De asemenea, ANM a emis și două avertizări cod galben de instabilitate atmosferică. Primul este valabil în intervalul 28 mai, ora 12 - 30 mai, ora 10 și afectează sudul, sud-estul și centrul țării, iar al doilea intră în vigoare în 29 mai, la ora 12 și expiră pe 30 mai, la ora 10. Zonele afectate: local în nord (județele Maramureș, Bistrița, zona de munte a județelor Suceava și Neamț)
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sud-estice și centrale, iar duminică (29 mai) local și în cele nordice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55...75 km/h și izolat peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Sursa: realitatea.net