Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cetăţeni din Maroc cu documente false, depistaţi la frontieră

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi cetățeni din Maroc care au încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de două cărţi de identitate franceze false.

Cetăţeni din Maroc cu documente false, depistaţi la frontieră
Comentează 0

În data de 29.05.2018, ora 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, județul Arad, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, o persoană de sex masculin şi o persoană de sex feminin care la controlul de frontieră, s-au legitimat cu două cărţi de identitate purtând însemnele autorităţilor franceze.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele  prezentate nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false, motiv pentru care cei doi au fost duşi la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Maroc Faraht A., în vârstă de 22 de ani şi Fjouri F., în vârstă de 22 de ani.

Faţă de cele constatate, cei doi au declarat că au obţinut cărţile de identitate false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, contra sumei de 2000 euro, şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spațiul Schenghen.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite