Cetăţean român depistat la volanul unui autoturism, cu permis de conducere fals
Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat un bărbat din România care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere fals.
În data de 03.06.2018, în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Marius B., în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în județul Iași, la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Germania.
La controlul specific, tânărului i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere ce purta însemnele autorităților din Grecia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care tânărul a fost dus la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că persoana în cauză are permisul de conducere românesc anulat.
Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că a procurat permisul de la un conațional, plătind suma de 1.500 de euro, pe teritoriul Germaniei.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a posedacu permis de conducere anulat/retras.
La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.