Circa 100 de milioane de euro vor fi investite în retehnologizarea CET Hidrocarburi
Peste 100 de milioane de euro vor fi investite în retehnologizarea CET Hidrocarburi. 38% din valoarea investiției va fi asigurată din bugetul local. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, în cadrul conferinței de presă susținută joi, 23.02.2023, chiar la sediul societății CET Hidrocarburi.
„Le mulțumesc colegilor din Primăriei, colegilor din CET-Hidrocarburi care au depus un efort foarte mare în 6 luni de zile ca să ajungem la această situație fericită , de a semna acest contract pentru modernizarea centralei CET-Hidrocarburi. Cu atât mai mult cu cât este prima investiției în instalații noi în Arad, după 1989. Până acum, tot ce s-a construit și la CET Arad și la CET-Hidrocarburi au fost mici modernizări. Sunt instalații absolut noi de producere a energiei electrice și termice. Să sperăm că în 3 ani de zile vom avea o centrală nouă care va aduce și rezultatele dorite pentru toată lumea”, a spus ing. Victor Ciulean, directorul SC CET Hidrocarburi SA Arad.
„E 62% cu 38%, cei 38% pe care îi va trebui să îi suportăm noi. Contractul este semnat, s-a mai așteptat ultimele ajustări de prețuri de la minister și urmează să semnăm ultimele documente. Vom face demersurile pentru licitație execuție și încadrare în termen, să vedem de unde și cum vom face cu banii. E vorba de sume mari și cei 38% al nostru nu e deloc mic. Dacă privim după piața energiei din acest moment, doar într-un an de zile s-ar încasa din producerea de energie 30 de milioane, să nu fie 30 de milioane recuperați într-un an, să fie în trei ani și tot e o mare valoare. Altă sumă pe care o cîștigăm e și cea pe care o plătim astăzi pentru certificatele verzi. La momentul la care va fi pe noul sistem, vei mai plăti certificate verzi dar probabil mult sub suma de acum (4 milioane). Se vor reduce cu 3 milioane și ceva certificatele verzi”, a spus primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Așteptările sunt ca prețul gigacaloriei să scadă cu 50%, în condițiile în care nu vor mai fi pierderi mari pe rețele, care și ele vor fi modernizate, etapizat. În funcție de fondurile europene care vor putea fi accesate , rețelele principale respectiv secundare vor fi reabilitate, precum cea din Grădiște (secundară) sau în alte zone din municipiu. Noile turbine vor merge pe 20% hidrogen, un amestec de gaz cu hidrogen.
În aceste momente, 20.000 de locuințe cu aproximație sunt racordare la CET, număr care s-a înjumătățit din 1990 când existau circa 43.000 de abonați casnici.
În următorii trei ani, reabilitarea va fi finalizată, un an pentru licitație închieiată și doi ani pentru lucrările în sine.
Retehnologizarea CET H se va realiza cu ajutorul unei finanțări din fonduri europene prin PNRR. Este prima investiție majoră în dotarea CET H cu echipamente și instalații noi, din ultimii 34 de ani, în urma căreia, în trei ani de zile, Municipiul Arad ar putea dispune de o nouă sursă de producere a energiei termice și electrice.
Investiția presupune următoarele achiziții: 4 cazane cu funcționare pe gaz pentru producerea energie termice, 3 motoare pe gaz ce formează instalația de cogenerare de înaltă eficiență hidrogen ready, o stație de pompare agent termic, o stație electrică și sistem de control, un acumulator de căldură, un degazor termic. Odată cu implementarea proiectului „Sursă de producere energie termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență” se intră într-o nouă etapă de modernizare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Arad, în care se urmărește creșterea eficienței energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea calității serviciului public de alimentare cu energie termică la tarife competitive. Se estimează că în urma realizării acestei investiții, prețul de producție al gigacaloriei ar putea scădea cu cel puțin 50%. „Retehnologizarea CET H este prioritatea noastră. Vorbim despre o investiție imperios necesară, o investiție mare, în care cofinanțarea europeană este de 62%, iar contribuția noastră este de 38%. Sunt convins că în urma licitației suma de peste 30 milioane de euro, pe care va trebui să o alocăm din buget local, va scădea. Dacă luăm în calcul faptul că doar energia electrică ce se va vinde într-un an de zile poate depăși 30 de milioane de euro, atunci putem considera că învestiția noastră se va amortiza într-un interval de timp scurt. Nu trebuie să omitem nici faptul că se vor reduce și costurile cu certificatele verzi. Vorbim despre alte peste 3 milioane de euro economisite anual. Întrucât avem la dispoziție trei ani de zile pentru a realiza această investiție, estimez că în maxim o lună de zile dăm drumul licitației”, a declarat primarul Călin Bibarț.
„Investiția este necesară și pentru că s-au modificat condițiile de mediu, astfel că instalațiile existente acum trebuie să fie oprite până la finele acestui an. Sunt dotări învechite, depășite fizic și moral. De exemplu cazanele de abur, turbina cu abur și generatorul de 12 MW pe care le utilizăm și azi au fost produse în URSS în 1964!”, a precizat directorul general al SC CET Hidrocarburi, Victor Ciulean. În Arad, peste 20.000 de locuințe sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire oferit de societatea CET Hidrocarburi. Numărul lor ar putea crește în urma retehnologizării centralei.