Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

CET Arad, investiție majoră în procedura de insolvență coordonată de CITR. Centrala repornește producția


\500.000 de euro pentru modernizarea turbinei de energie electrică și termică

CET Arad, investiție majoră în procedura de insolvență coordonată de CITR. Centrala repornește producția
Comentează 1

București, 19 noiembrie 2019 - Centrala Electrică de Termoficare Arad (CET Arad), parte din Sistemul Energetic Național (SEN), investește aproape 500.000 de euro în modernizarea turbinei de energie electrică și termică. Societatea, principala furnizoare de energie în județul Arad, își reîncepe furnizarea de energie termică la un an după ce activitatea de producție a fost întreruptă.

Principalele surse de finanțare pentru investiția în turbină au constat în valorificarea de active excedentare activității de bază și recuperarea de creanțe în valoare de peste 5 milioane de lei, aceste acțiuni fiind realizate în cadrul procedurii de insolvență, de către echipa multidisciplinară de caz a administratorului judiciar CITR.

Odată cu investiția, societatea își schimbă linia principală de business din producție de energie termică în producție de energie electrică, o schimbare majoră atât în materie operațională, cât și în activitatea zilnică a angajaților.

Cadrul legal pentru realizarea investiției a fost, de asemenea, asigurat de către CITR, care a obținut acordul creditorilor, ca urmare a susținerii argumentelor privind necesitatea și oportunitatea investiției. Un alt contributor la acest succes important au fost cei 180 de salariați ai societății, care au dat dovadă de sprijin, înțelegere și loialitate și au acceptat amânarea plăților salariale în vederea finalizării investiției și repornirii activității.

Scopul investiției de modernizare a turbinei de abur TA1 tip DSL 50-l vizează calificarea și licențierea UD CET Arad SA ca furnizor de Servicii Tehnologice de Sistem.

„Finanțarea este un element cheie pe care l-am promovat și pe care ne străduim să îl transformăm în normalitate în toate procedurile de reorganizare pe care le coordonăm la nivelul CITR, cu atât mai mult în cazul societăților din domeniul energiei, furnizori de servicii publice în societate. Se resimte, mai ales în ultima perioadă, tot mai mult nevoia de o revigorare a societăților din Sistemul Energetic Național, care se degradează și continuă să își piardă din eficiență, dar ale căror servicii sunt esențiale consumatorilor, iar noi ne asumăm să  identificăm soluțiile  potrivite pentru fiecare companie în parte”, subliniază Silvana Șermer, Managing Partner CITR Timiș.

CITR gestionează aproape 20 de societăți din domeniul energiei în toată țara, printre care și CET Oradea, CET Arad, CET Palas din Constanţa.

Testele pentru funcționarea turbinei după realizarea investiției de modernizare și începerea producției de energie electrică și termică vor fi finalizate la sfârșitul lunii noiembrie. În paralel, se pregătește în vederea pornirii producției, o altă posibilă investiție.  

Anterior investiției, capacitatea de producție a CET Arad era concentrată preponderent spre energie termică. Odată cu modernizarea turbinei și depunerea planului de reorganizare, planificat pentru primul trimestru al anului 2020, producția de energie electrică a companiei va tinde spre 70% din întreaga producție.

Despre CET ARAD

Centrala Electrică de Termoficare Arad SA, cunoscută ca CET Arad, înfiinţată în 2002, administrează prin concesiune patrimoniul fostei Sucursale Electrocentrale Arad desprinsă din S.C. Termoelectrica S.A. Bucureşti. În 2004, în urma unei fuziuni prin absorbție cu CET-ARTERM, CET Arad a preluat toată activitatea de producție, transport și distribuție de agent termic și exploatarea punctelor termice şi a reţelelor secundare de agent termic din municipiul Arad.

CET Arad s-a dovedit a fi una dintre cele mai importante societăți din Sistemul Energetic Național (SEN) – societatea fiind principala responsabilă de revenirea SEN în timpul crizei energetice naționale din 1977, prin rămânerea în funcțiune insularizată și asigurarea de energie în regiune. Asta după ce în afară de CET Arad au mai rămas în funcţiune grupuri doar la centralele de la Luduş şi Ovidiu-Constanţa.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite