Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Stocurile se sânge de la Centrul de Transfuzii sunt pe avarie

Stocurile se sânge de la Centrul de Transfuzii sunt pe avarie
Comentează 1

Centrul de Transfuzie Sanguină are nevoie de donatori cât mai rapid posibil, stocul de sânge fiind pe avarie. Din păcate, din cauza acestei perioade tumultoase, tot mai puţini donatori s-au prezentat la donat de sânge, astfel s-a creat un decalaj între cererea de sânge şi stocul actual. Astăzi, în urma unui apel al centrului de transfuzie pe reţeaua de socializare Facebook, 48 de donatori s-au prezentat la sediul unităţii. Înaintea instituirii stării de urgenţă numărul de donatori pe zi era de aproximativ 40-50 de persoane. Cei care doresc să doneze sânge o pot face fără nicio reţinere, reprezentanţii centrului luând toate măsurile de siguranţă care se impun. Cea mai mare nevoie de sânge este la grupa AB4. De asemenea, tot în această perioadă, la sediul Centrul de Transfuzie Sanguină s-au prezentat aproximativ 25 de persoane care s-au vindecat de coronavirus şi au donat plasmă pentru bolnavii care încă se luptă cu noul virus. 

Centrul de Transfuzie Sanguină din Arad este situat pe strada Andrei Karoly nr. 2-4 din Arad şi primeşte donatori în intervalul orar 7:30-13:30. Pentru cei care au nelămuriri, pot lua legătura cu reprezentanţii centrului la numărul de telefon 0357 809 112.  Donatorii au o serie de beneficii, printre care se numără şi gratuitate timp de o lună pentru călătoria cu orice mijloc al transportului public. 

Care sunt condiţiile pentru donare?

– vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
– greutate peste 50 Kg;
– puls regulat, 60 -100 bătăi/ minut;
– tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;
– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale;
– femeile să nu fie: însarcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării;
– să nu fii sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;

Ce trebuie să facem înainte de a dona?

1. Este recomandabil să iei o gustare înainte de a dona;
2. Micul dejun poate fi bogat în lichide și glucide (ceai sau cafea dulce, sandwitch, pâine cu dulceață). Înainte de donare, se evită mesele copioase, cu grăsimi și băuturi alcoolice;
3. Nu ai voie să consumi alcool cu 24 de ore înainte de a dona sânge;
4. Nu ai voie să fumezi înainte și după ce ai donat sânge;
5. De asemenea, vino să donezi odihnit, nu după o noapte pierdută la serviciu, în cluburi sau la calculator.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite