Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce vedem săptămâna aceasta la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, săptămâna teatrală începe joi și le aduce spectatorilor mari și mici, 4 spectacole.

Ce vedem săptămâna aceasta la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
Comentează 2

Astfel, joi, 20 februarie, de la ora 19.00, sala Studio adăpostește o poveste pe cât de actuală, pe atât de emoționantă. Este vorba despre „Aici, acolo” – o montare semnată regizoral de Alexandru Maftei și construită pe un text de Mihai Ignat. O istorie care are ca temă drama celor forțați să plece în străinătate pentru a-și face lor și dragilor lor o viață mai bună. Plecarea și întoarcerea, golurile lăsate, imposibil de (re)umplut și înstrăinarea sunt subiecte pe care actorii Oana Kun, Ovidiu Ghiniță, Florin Covalciuc, Sorin Calotă și Amalia Huțan le aduc în fața publicului, trecute sensibil printr-un filtru personal.

Sâmbătă, 22 februarie, de la ora 19.00, în sala mare, e rost de... bună dispoziție pentru că se joacă „Scufița Verde”, o montare a cărei regie și coregrafie este semnată de Ștefan Lupu.

Îmi place să spun că spectacolul „Scufița Verde” este un spectacol… diferit. Și asta pentru că am reușit, zic eu, să combin actoria cu dansul în așa fel încât să ajung la un rezultat organic. Avem dans, dans contemporan, avem actorie, text și peste toate acestea, o imagine puternică, imagine creată cu ajutorul luminilor, al instalației de leduri, al proiecțiilor, al costumelor, dar și al coregrafiei prin care am creat adevărate tablouri vivante.” – spune Ștefan Lupu.

Ultima zi a săptămânii, duminică, 23 februarie, începe cu poveste pentru cei mai mici dintre spectatori. Este vorba despre „Zâna lacului”, istorie care prinde viață, începând cu ora 11.00, pe scena Trupei Marionete. Responsabili cu… buna dispoziție sunt actoriii Lenuța Dorobanțu, Izabela Moș, Sorin Dorobanțu și Mircea Moș.

Tot duminică, dar pe scena sălii Studio a TCISA, actorii arădeni vă dăruiesc o nouă porție de emoție adevărată. Spectacolul „Tatăl”, în regia lui Radu Iacoban, vă prilejuiește (re) întâlnirea cu actorii Ovidiu Ghiniță, Cecilia Donat Lucanu, Iulia Alexandra Dinu și Andrei Elek.

Am scris acest text, așa cum cineva visează – adică fără să îmi dau seama încotro mă îndrept. Abia atunci când m-am apropiat de final mi-am spus: Despre asta am scris! Despre demența senilă. Despre Alzheimer. Despre acel moment în care un om își pierde luciditatea. Își pierde sensul de a fi.” – spunea autorul textului, Florian Zeller 

Reprezentația este programată la ora 19.00.

Galerie foto (3)


Scrie un comentariu

trimite