O cunoscută agenţie de turism, folosită şi de arădeni, a cerut intrarea în faliment; ce sunt sfătuiţi să facă turiştii înainte de a cumpăra o vacanţă
Una dintre cele mai cunoscute agenții de turism, datorită destinațiilor preferate de români, și-a cerut recent falimentul, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 26 iulie a.c, scrie adevarul.ro.
Este vorba despre agenţia de turism Kusadasi, folosită şi de mulţi arădeni, în condiţiile în care, potrivit site-ului propriu, în fiecare luni organizează zboruri charter pe ruta Timişoara - Antalya, miercurea pe ruta Timişoara - Hurghada, iar vinerea pe ruta Timişoara - Hammamet şi Timişoara - Monastir.
Potrivit adevarul.ro, Kusadasi SRL este una dintre cele mai mari și mai vechi agenții de turism din România. A fost înființată în 1998, în urmă cu 25 de ani și, dacă la început se concentra pe destinația Kusadasi și alte locații din Turcia, de-a lungul anilor portofoliul a fost extins permanent, agenția devenind unul dintre cei mai importanți touroperatori pe Turcia, Egipt și, mai nou, pe Tunisia.
Având în vedere că de-a lungul timpului au fost numeroase agenţii de turism care au intrat în faliment, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (A.N.A.T.) vine cu câteva sfaturi pentru turişti:
1. Verificaţi dacă agenţia de turism are licenţă emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Această licenţă trebuie să fie expusă la vedere, în sediu.
2. Verificaţi dacă agenţia este membră a unei organizaţii profesionale. Reprezintă un plus. În România, organizaţia de profil este ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism). De asemenea, constituie încă un avantaj dacă agenţia este şi membră a altor structuri autohtone sau internaţionale. Agenţiile acreditate IATA (sunt peste 200 în România), pe lângă faptul că au dreptul de a emite bilete de avion, oferă o bonitate financiară în plus, deoarece trebuie să depună garanţii mari.
3. Căutaţi numele agenţiei pe internet. Puteţi descoperi multe pe forumurile de discuţie. Atenţie, nu trebuie să vă speriaţi dacă găsiţi doar una sau câteva menţionări critice – internetul e şi o lume a anonimităţii iar concurenţa nu doarme. Însă dacă găsiţi prea multe opinii negative, poate chiar şi furnizate de mass-media, atunci este o problemă.
4. Verificaţi vizibilitatea agenţiei. O agenţie de turism care se promovează mai mult, are şi o responsabilitate mai mare şi e mai atentă la criticile clienţilor, deoarece ţine la imagine. Publicitate în mass-media, outdoor, cataloage, broşuri, participări la târguri şi evenimente… Toate acestea contează.
5. Vechimea pe piaţă. Este o garanţie în plus a seriozităţii. Dacă agenţia a rezistat, înseamnă că a oferit şi servicii bune sau cel puţin nu a avut probleme mari cu clienţii. Piaţa dictează, până la urmă.
6. Agenţia să fie un brand autohton cunoscut sau să reprezinte un brand internaţional ori o franciză a acestui brand. Nu este obligatoriu, dar e încă un plus.
7. Comparaţi oferta agenţiei alese cu alte oferte şi nu vă lăsaţi păcăliţi de preţurile foarte mici. Dacă preţul e exagerat de mic, diferă cu 20% sau mai mult faţă de preţurile oferite de toţi ceilalţi şi, mai ales, agenţia este şi „no name”, feriţi-vă. S-ar putea să suportaţi costuri suplimentare sau să luaţi pur şi simplu ţeapă şi să pierdeţi toţi banii. Pe de altă parte, dacă vedeţi preţuri ceva mai mici oferite de un touroperator mare (român sau internaţional), poate fi ok, deoarece firmele mari au putere mai mare de negociere. Oricum, şi preţurile acestora nu vor fi cu mult sub media pieţei. Marii touroperatori merg în general pe calitate, nu pe preţ mic.
Intraţi AICI pentru mai multe sfaturi şi alte informaţii.
Fotografia are rol ilustrativ
Sursa foto: en.wikipedia.org