Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce trebuie să facă proprietarii de imobile care şi-au renovat faţadele pentru a scăpa de SUPRAIMPOZITARE

Dacă deţineţi un imobil pe raza municipiului Arad care a fost supraimpozitat din cauza faţadei, nu este suficient doar să o renovaţi pentru ca impotitul să revină la normal. Reprezentanţii Poliţiei Locale explică care sunt paşii care trebuie urmaţi pentru ca impozitul majorat să nu se aplice şi pentru anii fiscali următori.  

Ce trebuie să facă proprietarii de imobile care şi-au renovat faţadele pentru a scăpa de SUPRAIMPOZITARE
Comentează 0

„Comisia pentru identificarea şi evaluarea clădirilor/terenurilor neîngrijite din municipiul Arad anunță toți proprietarii de imobile care au fost somați conform HCLM 235/2017 și au îndeplinit măsurile conform somației privind renovarea fațadelor, să depună la Primăria Municipiului Arad o adresă însoțită de un material justificativ (foto cu imobilul renovat sau autorizație de construire însoțită de dovada începerii lucrărilor – anuț ISC Arad și Primăria Municipiului Arad). Proprietarii clădirilor (persoane fizice sau juridice) sunt obligaţi, conform reglementărilor legale în vigoare, să asigure starea tehnică corespunzătoare a acestora, prin efectuarea lucrărilor de reabilitare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere.

Totodată, proprietarii terenurilor au la rândul lor obligația să întrețină și să asigure cultivarea acestor terenuri, să efectueze lucrările specifice pentru îndepărtarea vegetației necultivate, să nu permită depozitarea deșeurilor, să asigure protecția solului și să nu pericliteze starea de sănătate a populației.

Potrivit prevederilor art. 28 din hotărârea amintită, obligativitatea notificării către Primăria Municipiului Arad a oricăror măsuri de remediere luate, trebuie adusă la cunoștință până cel târziu la data de 15 noiembrie, în caz contrar impozitul majorat se aplică automat şi în anii fiscali următori la nivelul cotei de majorare stabilită de Consiliul Local al Municipiului Arad”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Sursa foto: Poliţia Locală

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite