Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce societate se ocupă de sistemele de distribuţie de gaze medicale de la Judeţean

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a încheiat astăzi un contract deosebit de important pentru siguranța pacienților și a personalului medical!

Ce societate se ocupă de sistemele de distribuţie de gaze medicale de la Judeţean
Comentează 0

De astăzi, SC MEDICAL GAZPLUS SRL – societate acreditată de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România – va asigura, evaluarea, monitorizarea, întreținerea și repararea tuturor sistemelor de distribuție de gaze medicale din spital.

„În zilele următoare, reprezentanții societății vor evalua întreaga rețea de oxigen din spital și se vor ocupa de mentenanța acesteia pornind de la sistemul de distribuție gaze medicale, sistemul de alimentare, sistemul de monitorizare și de alarmă, respectiv sistemul de distribuție cu unități terminale – prize – la capul pacientului. Acest contract ne ajută să monitorizăm, în permanență, rețeaua de oxigen a spitalului, iar în cazul apariției unor deficiențe, echipele MEDICAL GAZPLUS vor interveni de urgență. Mă bucur că am reușit să finalizăm acest contract care presupune funcționarea rețelei de oxigen la cele mai bune standarde și implicit, duce la sporirea siguranței  pacienților și a personalului medical în spital”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad. 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite