Ce sancțiuni au dat polițiștii transportatorilor de lemne și... pescarilor
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere Delicte Silvice au desfășurat, în perioada 27-28 mai a.c., o acțiune pentru depistarea pesoanelor care nu respectă prevederile legale privind gestionarea exploatării și transportului de material lemnos și a pescuitului.
Împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Arad, au fost efectuate controale în trafic pe rutele Arad – Pecica – Nădlac și Arad – Ineu – Sebiș – Vârfurile – Hălmagiu, privind transportul de material lemnos, ocazie cu care au fost verificați 21 de transportatori, precum și pe drumul forestier – turistic Muntele Găina, privind respectarea normelor H.G. 470/2014, în rampele de încărcare și depozitarea masei lemnoase pe drumul de acces și cursul de apă.
Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Arad și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, polițiștii au efectuat verificări pe cursul râului Mureș, în zona podurilor din municipiu și între localitățile Arad – Nădlac, cât și pe canalele de irigații din zona Pecica – Turnu.
Au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 1.600 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, pentru pescuit în perioada de prohibiție și în zonele de protecție.