Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce obicei ZILNIC avea Busu, înainte de a face infarct. Abia acum s-a aflat

Cu frâna de mână trasă, după ce soarta l-a înghiontit și i-a transmis, în noiembrie trecut, că e cazul să slăbească ritmul, Florin Busuioc s-a întors, în a treia zi din 2019, la Știrile PRO TV. Cu frâna de mână trasă, zicem, pentru că acum, prezentatorul trăiește după noi reguli și muncește mult mai puțin decât înainte.

Ce obicei ZILNIC avea Busu, înainte de a face infarct. Abia acum s-a aflat
Comentează 0

"Momentan, am renunțat la știrile de dimineață, la teatru și la orice alt proiect aș mai fi avut. Iar pentru o vreme, iese din calcul emisiunea de travel culinar pe care intenționam să o fac. După ce mi-am revenit, mi s-a șters din memorie că am fumat. Nu mi-a rămas absolut nimic în minte: nici gest, nici gust, nici miros, nici nevoie", a declarat Florin Busuioc, într-un interviu acordat ziarului Libertatea.

"Am fumat 37 de ani, 3 pachete pe zi. Iar acum, când m-am lăsat, în urma acestui atac de inimă, m-am lăsat fără nici un fel de problemă. După ce mi-am revenit, nu am mai simțit nevoia să fumez și nici acum nu simt. A fost ca un dat, pur și simplu mi s-a șters din memorie că am fumat. Nu mi-a rămas absolut nimic în minte: nici gest, nici gust, nici miros, nici nevoie, nimic", a mai spus actorul.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite