Ce mesaj transmite de Anul Nou arădenilor europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, a transmis arădenilor un mesaj de Anul Nou. Acesta susține că anul care tocmai se încheie a fost un an al schimbărilor, iar anul 2020 va fi unul la fel.
„Anul 2019 a fost un an al schimbărilor, în care am plecat de la Primăria Arad, fiind ales europarlamentar din partea PNL în Parlamentul European. 2019 a fost anul în care românii au ales calea europeană pentru România, un an în care românii au ales să meargă cu președintele Klaus Iohannis, în continuare, un an în care românii au dat un semnal că vor un parcurs normal pentru țara lor.
Din punct de vedere al administrației orașului, anul 2019 a însemnat demararea unor proiecte extrem de importante pentru dezvoltarea. Vorbim de proiectul de regenerare urbană, în valoare de 50 milioane de euro, proiectele de infrastructură din zona centrală a Aradului – aproximativ 50 de milioane de euro care sunt investite pentru rețelele de apă, canalizare și termoficare, precum și reconfigurarea Bulevardului Revoluției și nu în ultimul rând proiectul privind noul pod peste Mureș și extinderea transportului în comun – legătura dintre străzile Andrei Șaguna și Ștefan cel Mare, un proiect european ce vizează mobilitatea Aradului în valoare de 50 milioane euro. Sunt proiecte importante care vor duce la o îmbunătățire a nivelului de trai din Arad, proiecte necesare pentru un Arad în plină dezvoltare.
Referindu-mă la activitatea din cadrul Parlamentului European, aș sublinia rolul pe care un deputat european îl are în raport cu țara pe care o reprezintă. Faptul că fac parte din comisii importante pentru români, Comisia de Transport și Turism, Comisa pentru Petiții și Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE, îmi dă posibilitatea să reprezintă din cadrul grupului Partidului Popular European interesele României. Am avut sesiuni plenare importante, discutând bugetul pentru următorul ciclu financiar european, pactul pentru mediu – Green Deal, dar și o rezoluție privind Revoluția din 1989.
Dragi prieteni, intrăm într-un an care va aduce noi schimbări, un an al alegerilor și am speranța că împreună vom reuși să schimbăm Aradul ducându-l pe calea destinului său excepțional.
Vă doresc să aveți parte de un an plin de bucurii! Fie ca speranța și încrederea să ne călăuzească și să ne inspire în 2020 și să avem credință în Dumnezeu!
La mulți ani!”, transmite europarlamentarul Gheorghe Falcă.