Ce declară Iustin Cionca despre organigrama CJA
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a ținut să facă o serie de precizări cu privire la declarațiile apărute în spațiul public arădean cu privire la organigrama Consiliului Județean Arad.
„Consiliul Județean Arad funcționează cu un număr de cinci direcții (după ce prin reorganizarea de anul trecut, Direcția de Administrație Publică și Direcția Comunicare și Strategii au fost reunite, fiind desființată o funcție de director executiv și o funcție de șef serviciu). Numărul total de posturi ocupate este 225, după cum urmează: Direcția Economică 36 de posturi, Direcția Tehnică-Investiții 50 de posturi, Direcția Programe de Dezvoltare 17 posturi, Direcția Comunicare, Strategii și Administrație Publică 47 de posturi, Direcția Arhitect Șef 11 posturi.
Schema de personal a Consiliului Județean Arad a fost elaborată pentru a acoperi nevoile generate de proiectele europene și naționale, respectiv activitățile curente ale instituției, prevăzute de Codul Administrativ. Precizăm faptul că la nivelul Consiliului Județean Arad nivelul de salarizare a fost stabilit în anul 2017 și este unul dintre cele mai reduse din țară (pe locul 40 din 41 de Consilii Județene).
Consiliul Județean Arad gestionează un număr de 21 de proiecte europene, în valoare de 597.476.424,11 lei. Printre acestea:
-Unul dintre cele mai ample proiecte de modernizare a drumurilor județene din România, premiat la Gala Administrației Naționale, în decembrie 2019. Avem în lucru 444 km de drumuri județene. Peste 50% din valoarea lucrărilor provin din fonduri europene
-Modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, prin construirea de spitale noi și construcții noi pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, respectiv extinderea Ambulatorului
-Reabilitarea Spitalului de Psihiatrie din municipiul Arad
Consiliul Județean Arad are în lucru un număr de patru proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în valoare totală de 24,5 milioane euro: modernizarea drumului județean Bârsa-Moneasa-limită județ Bihor, modernizarea drumului județean Sânmartin-Olari-Caporal Alexa, construirea Spitalului de Psihiatrie de la Căpâlnaș, construirea Spitalului de Oncologie din municipiul Arad.
Pentru următorii patru ani, avem în vedere următoarele obiective prioritare în domeniul infrastructurii rutiere:
*Centura de est a municipiului Arad (cu pod peste Mureș la Fîntînele, pasaj peste calea ferată la Vladimirescu)
*Rețeaua de drumuri transfrontaliere, cu șosele noi de centură la Curtici și Chișineu Criș
Menționăm că toate aceste proiecte au fost scrise, depuse și câștigate în perioada 2016-2020.
În ce privește următorul exercițiu financiar, am propus pentru finanțare pe fonduri europene, patru proiecte în valoare de 630 milioane lei:
- modernizare DJ 708A Bârzava (DN 7) - Nadăș - Tauț
- Centura ocolitoare a Orașului Lipova – legătura DN 7 – autostrada A1 (cu pod nou peste Mureș)
- realizarea șoselei ocolitoare a municipiul Arad în zona de Nord-Est (Zimand Cuz - Horia - Vladimirescu)
- modernizarea rețelei rutiere în zona de nord a județului Arad: trei drumuri în lungime totală de 74 km - Mișca-Apateu-Berechiu, Seleuș-Șicula-Cermei-Berechiu-limită județ Bihor, Șepreuș-Cermei-Beliu.
Nu în ultimul rând, este important de accentuat că am semnat parteneriatul cu județul Bihor pentru realizarea drumului expres Arad-Oradea (care va scoate traficul greu din cartierul Gai).
Având în vedere aceste considerente, Consiliul Județean Arad funcționează cu o schemă de personal care asigură derularea proiectelor în lucru și elaborarea unor proiecte noi, necesare dezvoltării județului Arad.
Consiliul Județean Arad nu comentează în niciun fel politica de personal a altor Consilii Județene”, susține Cionca.