Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce amenzi riscă trotinetiștii care încalcă regulile de circulație / Restricțiile conducătorilor de trotinete electrice pe care mai nimeni nu le respectă

Conducătorii de trotinete electrice pot fi aspru sancționați, dacă nu respectă regulile de circulație. Amenzile sunt usturătoare, mai ales în contextul crizei economice, pe care din ce în ce mai mulți specialiști o anticipează.

Ce amenzi riscă trotinetiștii care încalcă regulile de circulație / Restricțiile conducătorilor de trotinete electrice pe care mai nimeni nu le respectă
Comentează 1

Din ce în ce mai multe accidente cu trotinete electrice implicate sunt raportate de Poliție. Din acest motiv, Guvernul României a reglementat noile mijloace de transport, care au devenit foarte rapid populare în rândul cetățenilor, în special în orașele mari și aglomerate, precum București și Cluj-Napoca.

Regulile pentru conducerea trotinetelor electrice au fost stabilite prin OUG 13/2020, în urmă cu mai mult de doi ani de zile. Ele au fost aplicate efectiv prin HG 1.075/2021, adică din toamna anului trecut.

Nerespectarea normelor cu privire la circulația trotinetelor electrice este inclusă în clasa a II-a de sancțiuni – 4-5 puncte de amendă, în valoare de 580 – 725 de lei.

De asemenea, există și sancțiuni mai mari, cuprinse între 580 – 1.160 de lei, care se aplică pentru nerespectarea regulilor privind dotarea vehiculului de deplasare, inclusiv a bicicletelor, circulația pe autostradă etc.

Deplasarea pe trotinetele electrice, reglementată în România. Ce interdicții există pentru trotinetiști

Printre cele mai importante reglementări se numără:

  • interzicerea circulației cu trotineta electrică pe trotuare. Deplasarea trebuie efectuată pe pistele speciale ori pe carosabil;
  • interzicerea circulației cu trotineta electrică a persoanelor care au vârsta sub 14 ani împliniți;
  • interzicerea circulației cu o viteză mai mare de 25 km/h cu trotineta electrică pe drumurile publice;
  • interzicerea deplasării persoanelor cu vârsta de 14-16 ani fără cască de protecție, pe trotineta electrică;
  • obligativitatea dotării trotinetelor electrice cu sistem funcțional de direcție, dispozitiv de frânare, sistem de avertizare sonoră, echipament/dispozitiv fluorescent-reflectorizant pe timp de noapte, amplasate pe roți, care în mișcare să formeze un cerc continuu.

Citeste continuarea pe romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite