Câți infractori au fost scoși la muncă în oraș în ultima lună și unde au fost puși să facă curățenie (FOTO)
Una dintre activitățile polițiștilor locali constă în supravegherea infractorilor condamnați de instanță la muncă în folosul comunității, dar și a persoanelor care beneficiază de venitul minim garantat.
„În perioada 16.12.2023-16.01.2024, polițiștii locali de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au supravegheat munca în folosul comunității, efectuată de 9 persoane condamnate penal.
Au fost salubrizate străzile: Aprodul Purice, Mușețel, Târgului, George Coșbuc, Abatorului, Remus, Căminului, Poetului, Căpitan Ignat, Nicolae Oncu, Griviței, Prof. Dr. Aurel Ardelean, Troiei, Moise Rișcuția, Eftimie Murgu, Malul Mureșului, Barbu Lăutaru, Clopoțeilor, Frații Neumann, Splaiul G-ral Gheorghe Magheru, Piața Obor.
În total, au fost colectate 16 tone de deșeuri menajere, în colaborare cu S.C. Salubritate Deva SA.
Precizăm că pe parcursul anului 2023, au fost supravegheați 50 beneficiari de venit minim garantat, respectiv 134 condamnați penal, în desfășurarea activităților de igienizare a orașului, în zone inaccesibile efectuării curățeniei mecanizate. În urma acestor acțiuni au fost colectate 292 tone de deșeuri menajere, care au fost ridicate de pe domeniul public de operatorul de salubrizare.
Reiterăm că munca în folosul comunității în cazul persoanelor asistate social este obligatorie, pentru cei apți de muncă, neîndeplinirea acestei obligații, având drept rezultat încetarea acordării ajutorului social. În mod similar, refuzul efectuării muncii în folosul comunității de către persoanele condamnate penal este adus la cunoștința serviciului de probațiune, care sesizează ulterior instanța, în vederea executării unei pedepse privative de libertate”, transmite Poliția Locală.
Sursa foto: Poliția Locală