Local
Septembrie cu chef de poveste. Trupa Marionete îi așteaptă pe cei mici cu spectacole magice
Chiar dacă toamna bate la ușă, vremea devine mai antipatică și zilele mai mici, cheful de povești rămâne mereu, același. Tocmai de aceea, actorii Trupei Marionete continuă să le dăruiască copiilor (și nu …
Jandarmii se vor afla în zona stadionului UTA pentru a se asigura de respectarea măsurilor anti-covid
În această seară, începând cu ora 21.00, pe stadionul Francisc Neuman din municipiul Arad, se va desfășura meciul de fotbal dintre echipele AFC UTA Arad și FC Voluntari. Având în vedere …
Vizita ministrului Tineretului şi Sporturilor, Ionuţ Stroe, la Arad (FOTOREPORTAJ)
Ieri, ministrul Tineretului şi Sporturilor, Ionuţ Stroe, a făcut o vizită la Arad. Principalul moment al vizitei sale a fost inaugurarea stadionului „Francisc Neuman”, despre care am scris AICI. …
Trei zile de CANICULĂ în România. Află care sunt zonele vizate
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de caniculă valabilă de sâmbătă, de la 10:00, până luni, la 20:00, în mare parte a țării. Temperaturile vor atinge și 37 de grade.
USR Arad încalcă legea la debutul campaniei
Cei de la USR Arad acţionează după principiul „Hoţii strigă hoţii”. Nici nu a debutat bine campania electorală, că cei de la USRPLUS au şi încălcat legea. Conform legii, toate bannerele electorale …
Și iată că Academia Română ne dă dreptate în privința folosirii tehnologiei 5G, camuflată și în țeasta Sfinxului din Bucegi !!!
P(r)oza zilei: Și iată că Academia Română ne dă dreptate în privința folosirii tehnologiei 5G, camuflată și în țeasta Sfinxului din Bucegi !!! Atunci când, la începutul acestei luni, …
Prevederi privind redeschiderea restaurantelor și cafenelelor
HOTĂRÂRE nr. 43 din 27.08.2020 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice În considerarea prevederilor art. 5 alin. (3) …
Măsuri de protecție sanitară în perioada campaniei electorale pentru alegerea autorităților administrației publice locale din anul 2020
GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. …
Dragostea pentru natură și carte a pădurarului Marcel Goldiș
Întotdeauna am apreciat profesionalismul unui om și faptul că își face meseria cu mult drag și dăruire, indiferent care ar fi aceasta. Am admirat și admir un dascăl bun, care predă lecția copiilor cu …
PROGRAMUL FILARMONICII ARAD LUNA aprilie 2025
Joi, 3 aprilie 2025, ora 19.00, Sala Palatului Cultural- CONCERT SIMFONIC Dirijor: Junping Qian – China Solist: Cătălin …
Petrecerile zgomotoase ar putea costa scump: amenzi de până la 12.000 lei și muncă în folosul comunității
Noile sancțiuni propuse pentru tulburarea liniștii publice vizează atât orașele, cât și satele.
OCHIUL FOTOGRAFIC – DANIEL BOCA
A început cu fotografia macro, iar astăzi promovează Aradul în saloanele fotografice din țară și de peste hotare. Daniel Boca, …
Biblioteca Vie - o conferință dedicată asistenților sociali
Cea de a VII-a ediție a conferinței „Biblioteca Vie-Vulnerabilități sociale”, care a marcat Ziua Internațională a Asistenței …
Euforia - spectacol mărturie de teatru inspirat din experiențe reale despre consumul de substanțe interzise
Asociația Club Rotary Arad-Cetate, în parteneriat cu Filarmonica Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Universitatea …
Cadavru pe Mureș
La data de 29 martie 2025, în jurul orei 12:50, prin apel la 112 a fost sesizată prezența unui cadavru uman, în râul Mureș, la …
Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad: ce spectacole aduce luna aprilie pe scenă
Producții recente, titluri clasice și un recital special, în așteptarea sărbătorilor pascale.
Trecerea la ora de vară 2025: când dăm ceasurile înainte și ce efecte are schimbarea orei
România trece la ora de vară în ultimul weekend din martie. Ce trebuie să știi despre acest moment și cum te poți adapta mai ușor.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad - Ziua Porților Deschise (Foto)
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a încheiat cu succes evenimentul Ziua Porților Deschise, organizat cu prilejul aniversării a 175 de …
Exercițiu de amploare desfășurat de pompierii militari arădeni
În data de 27 martie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a desfășurat un …