Actual
Ambasada Suediei, reacție fabuloasă după discursul lui Donald Tusk în română
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a rostit un discurs senzațional la Ateneul Român, în limba română, discurs apreciat de toată lumea.
Klaus Iohannis, întâlniri la nivel înalt, la Palatul Cotroceni
România a preluat oficial președinția rotativă a Uniunii Europene. Momentul istoric a fost marcat printr-un eveniment organizat la Ateneul Roman. Timp de două zile, cei mai importanți oameni de la Bruxelles se află la …
Iohannis îi scrie, din nou, premierului. Ce conțin cele două scrisori adresate Vioricăi Dăncilă
Președintele Klaus Iohannis, i-a transmis joi, două scrisori prim-ministrului Vasilica-Viorica Dăncilă, în care o anunță oficial că respinge propunerile de miniștri la dezvoltare și la transporturi.
VÂRSTA DE PENSIONARE s-a modificat. Profesoarele pot ieşi la pensie la 67 de ani
Profesoarele pot rămâne la catedră, peste vârsta de 65 de ani. Ecaterina Andronescu a modificat Metodologia privind mobilitatea personalului didactic. Potrivit actului publicat miercuri în Monitorul Oficial, …
Ministrul Sănătății, anunț important: Cum vrea Sorina Pintea să scape de șpăgile din spitale?
Ministrul Sănătății recunoaște faptul că șpaga în spitale nu a fost încă eradicată.
România preia oficial Președinția Consiliului UE. Măsuri sporite de securitate, trafic restricționat
Oficialii de la Bruxelles vin, astăzi, la București, pentru preluarea oficială a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către ţara noastră. De la ora 20:00, la Ateneu va avea loc un concert la care participă …
Vine URGIA ALBĂ peste România! ALERTĂ de ninsori viscolite
România, sub amenințare de vreme severă, cel puțin până vineri, la ora 12:00. Zăpada și viscolul au pus stăpânire pe aproape toată țara. Nici Capitala nu a scăpat de ninsori, așa că șoferii care au …
EURO a atins un nou maxim istoric în raport cu leul
Anunţ devastator pentru românii care au de făcut plăţi în euro. Moneda europeană a depăşit, miercuri, pragul psihologic de 4,67 lei şi a atins cea mai mare cotaţie din istorie. BNR a cotat un euro la 4,6722 …
Regres dramatic. Guvernul PSD-ALDE a aruncat România pe ultimul loc al democrației în UE - RAPORT
România ocupă locul 66 din 167 la nivel mondial și ultimul loc din UE, cu un scor general de 6,38, cel mai slab de până acum, în Indexul Democrațiilor 2018, un top realizat anual de revista The Economist.
Banca Mondială dinamiteză planurile guvernului, economia începe să dea înapoi
Banca Mondială a revizuit în scădere previziunile privind economia României în următorii doi ani. Astfel, estimarea privind creşterea economică a fost redusă cu un procent faţă de analiza …
Slujba Învierii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime“ din Arad
În cumpăna nopții dintre Sâmbăta și Duminica Paștelui IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi …
Ce este Inteligența Artificială și cum funcționează
Inteligența Artificială nu mai e viitor – e prezentul Te-ai întrebat vreodată cum reușește telefonul tău să recunoască o …
Podcast UAV ”Oameni cu Povești”, invitat părintele Constantin Necula
">http://„Cum găsești fericirea când lumea îți spune să fii doar cool?” Într-un episod special din …
Stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Mânerău
În data de 19.04.2025, în jurul orei 03:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …
Se oprește apa marți în Fântânele. Ce spun reprezentanții Companiei de Apă Arad
Marți, 22 aprilie 2025, locuitorii din Fântânele vor rămâne fără apă potabilă între orele 8:00 și 17:00, anunță …
Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2025
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 1.410 fapte, dintre care 811 infracțiuni judiciare, 188 de natură …
Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN 2025
10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …
Citire apometre la abonați în săptămâna 22.04.2025 – 30.04.2025
Marți 22.04.2025 (contoare mecanice): Ghe. Popa De Teius, Banu Maracine, Iustin Marsieu, Piata Mihai Viteazul, Ioan Sava, Aleea Faget, …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …