Actual
Localitatea din România unde calitatea vieţii e mai bună decât la Paris
Un top mondial al oraşelor cu cea mai mare calitate a vieţii a fost dat publicităţii de cei de la numbeo.com. Clujul este oraşul din România care apare în acest top şi se află pe locul 53, deasupra unor …
Venituri mai mari pentru bugetari în 2016. Noua Lege a SALARIZĂRII reintroduce SPORURILE
Bugetarii îşi vor putea rotunji veniturile, începând cu anul viitor, cu ajutorul sporurilor ce vor fi introduse prin noua Lege de salarizare. Proiectul la care se lucrează în acest moment prevede …
Inundarea vecinilor se va amenda drastic
Inundarea vecinilor se va amenda drastic. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pregăteşte o nouă lege a asociaţiilor de proprietari. Printre noutăţile introduse de actul normativ se numără …
Dezbateri pe proiectul noii Legi a Educaţiei: Învăţământul obligatoriu ar putea avea 12 clase
Învăţământul obligatoriu de 12 ani, o lege separată pentru statutul personalului didactic, trecerea responsabilităţii organizării de şcoli doctorale direct în mâinile universităţilor şi …
Au mers în pădure pentru o FANTEZIE SEXUALĂ, dar au ajuns în AREST. Caz ULUITOR în Timiş
O tânără de 18 ani din Timişoara susţine că a fost violată de iubitul ei şi de alţi doi prieteni ai acestuia, după ce, iniţial, ea a fost de acord cu o partidă de amor în trei. Fata s-a prezentat luni la …
Câștigătoarea Miss Arad 2015 (FOTO-VIDEO)
Câștigătoarea Miss Arad 2015 este BIANCA TIRSIN MULȚUMIM CLUB AMEFA PENTRU GĂZDUIRE! foto. lukarad.ro
The Telegraph: Mănăstirea Maria Radna arată acum ca un castel Disney
Jurnaliștii britanici acuză autoritățile române că au distrus arhitectura originală a bisericilor, cetăților și castelelor din Transilvania, renovate cu fabuloasa sumă de peste 100 de milioane de euro, bani …
Festivalul de literatură, teatru, film şi fotografie „Ioan Slavici” - Şiria
Primele două zile ale lunii august din acest an au fost dedicate uneia dintre cele mai marcante personalităţi din istoria literaturii române, scriitorul, jurnalistul şi pedagogul arădean Ioan Slavici. Comuna …
Opt poliţişti, printre care şi adjunctul Poliţiei Rutiere, arestaţi pentru muşamalizarea unui accident
Opt poliţişti, printre care şi adjuctul Poliţiei Rutiere, Daniel Piştea, au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, pentru că ar fi vrut să muşamalizeze un accident.. Este vorba despre un accident rutier care a …
Italia vrea să-și aducă gunoaiele menajere în România
Autorităţile din regiunea italiană Liguria analizează posibilitatea de a transfera deşeuri în România, începând din 2016, în contextul problemelor privind standardele gropilor de gunoi din …
Stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Mânerău
În data de 19.04.2025, în jurul orei 03:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …
Se oprește apa marți în Fântânele. Ce spun reprezentanții Companiei de Apă Arad
Marți, 22 aprilie 2025, locuitorii din Fântânele vor rămâne fără apă potabilă între orele 8:00 și 17:00, anunță …
Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2025
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 1.410 fapte, dintre care 811 infracțiuni judiciare, 188 de natură …
Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN 2025
10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …
Citire apometre la abonați în săptămâna 22.04.2025 – 30.04.2025
Marți 22.04.2025 (contoare mecanice): Ghe. Popa De Teius, Banu Maracine, Iustin Marsieu, Piata Mihai Viteazul, Ioan Sava, Aleea Faget, …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad în anul 2024” și ”Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad în anul 2024”
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad …
Proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie a fost finalizat
A fost finalizat proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie, fiind predat Consiliului Județean Arad de SC Pro Arhitectura SRL, la mai …
Programul centrelor de permanență medicală din județul Arad pentru Sărbătorile Pascale 2025
Vă informăm că, pe perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară se asigură în regim de gardă prin cele 20 de centre de …