Regres dramatic. Guvernul PSD-ALDE a aruncat România pe ultimul loc al democrației în UE - RAPORT
România ocupă locul 66 din 167 la nivel mondial și ultimul loc din UE, cu un scor general de 6,38, cel mai slab de până acum, în Indexul Democrațiilor 2018, un top realizat anual de revista The Economist.
România ocupă ultimul loc din UE în Indexul Democrațiilor 2018, clasamentul realizat în fiecare an de revista The Economist, în funcție de participarea cetățenilor la viața politică și de respectarea drepturilor fundamentale.
România este poziționată printre democrațiile disfuncționale (flawd) est-europene, alături de Serbia, Croația, Bulgaria și Cehia, țări în care situația s-a înrăutățit. La scară planetară, România se situează pe locul 66 (din 167), sub Serbia cu 63, Croația pe locul 60 și Bulgaria - 46.
România este, de altfel, pe ultimul loc în Uniunea Europeană.
Pe primele locuri la scara planetei se situează Norvegia, Islanda, Suedia, Noua Zeelandă și Danemarca. Pe ultimele locuri se plasează Congo RDC (165), Siria (166) și Coreea de Nord (167).
De altfel, nu doar în România, ci în întreaga Europă starea democrației s-a înrăutățit în ultimii trei ani. Printre alte schimbări remarcabile în clasamentul pe 2018 se mai remarcă faptul că nici Franța și nici Statele Unite nu se mai clasifică printre primele 20 democrații, notează Europa Liberă.
De fapt, clasamentul acestor democrații disfuncționale (flawed) începe sub primele 20 de locuri, Statele Unite fiind pe locul 25, iar Franța – 29.
Despre România, se scrie explicit că înrăutățirea se datorează legilor introduse în 2018, care îngrădesc funcționarea și independența justiției. La fel, demiterea șefei DNA a accelerat retrogradarea României.