Actual
Emmanuel Macron i-a convins pe Joe Biden şi Vladimir Putin să se întâlnească joi. Condiţia este ca Rusia să nu invadeze Ucraina până atunci
Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin au convenit să se întâlnească în cadrul unui summit privind criza din Ucraina, la propunerea omologului lor francez Emmanuel Macron.
„Hipnoza nu înseamnă controlul minții”
Despre hipnoza ca terapie se va vorbi în cadrul Webinarului Gratuit „Hipnoza, terapie prin puterea minții”, marți 22 februarie, orele 19.00. Până atunci, pentru cei curioși, iată un …
Greutatea de a mulțumi pe toată lumea
De când a repromovat UTA , pe paleta celor care sunt implicați în acest microb au apărut trei tabere distincte. Prima ar fi cea în care găsim pe cei care iubesc echipa arădeană necondiționat, …
Trei dintre iubitorii de baschet au câștigat premii corespunzătoare la ultima ediție a emisiunii ”Repriza de Sport”
Invitații de luni, 14 februarie , prezenți în studioul ” LaStradaTV”, la emisiunea ”Repriza de Sport” au adus cu ei două premii specifice baschetului. Astfel, președintele clubului …
29 de români, la bordul feribotului Olympia, care a luat foc în Grecia: cum se simt aceștia - anunțul MAE
29 de români se afalu la bordul feribotului unde a izbucnit un incendiu și care care avea la bord aproximativ 300 de persoane, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat. Feribotul …
Noi confruntări armate la granița Ucrainei: Focuri de ARMĂ în estul țării! Măsuri urgente după bombardamentele succesive
Noi confruntări armate la granița Ucrainei. Separatiștii pro-ruși au deschis focul în localitatea Stanița din estul țării. Militanții acuză forțele guvernamentale pentru declanșarea conflictului, însă …
Evoluția Covid-19 în România în ultima săptămână. Peste 50% dintre noile cazuri sunt la persoane nevaccinate
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 7 - 13 februarie, 50,6% dintre cazurile de COVID-19 confirmate s-au înregistrat la persoane nevaccinate.
Șeful Moderna anunță FINALUL pandemiei! Ce șanse sunt să apară o MUTAȚIE mai virulentă decât Omicron
Șeful companiei de vaccinuri Moderna spune că suntem la finalul pandemiei. Directorul general spune totuși că există și scenariul ca o mutaţie mai virulentă decât Omicron să apară însă sunt șanse de doar …
Rusia a mințit în legătură cu retragerea trupelor - Câți soldați se pregătesc chiar acum de invadarea Ucrainei
Rusia şi-a crescut prezenţa militară la graniţa cu Ucraina cu până la "7.000 de soldaţi", dintre care unii au sosit miercuri, chiar dacă Moscova a anunţat o retragere parţială a forţelor sale, a asigurat un înalt …
Ce spune ministrul Bogdan Aurescu despre o eventuală implicare a României într-un conflict militar
Nu există în acest moment pericolul unei implicări militare a României sau a Alianței Nord-Atlantice în criza din Ucraina, spune ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. El subliniază că niciun …
Slujba Învierii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime“ din Arad
În cumpăna nopții dintre Sâmbăta și Duminica Paștelui IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoţi …
Ce este Inteligența Artificială și cum funcționează
Inteligența Artificială nu mai e viitor – e prezentul Te-ai întrebat vreodată cum reușește telefonul tău să recunoască o …
Podcast UAV ”Oameni cu Povești”, invitat părintele Constantin Necula
">http://„Cum găsești fericirea când lumea îți spune să fii doar cool?” Într-un episod special din …
Stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Mânerău
În data de 19.04.2025, în jurul orei 03:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …
Se oprește apa marți în Fântânele. Ce spun reprezentanții Companiei de Apă Arad
Marți, 22 aprilie 2025, locuitorii din Fântânele vor rămâne fără apă potabilă între orele 8:00 și 17:00, anunță …
Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2025
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 1.410 fapte, dintre care 811 infracțiuni judiciare, 188 de natură …
Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN 2025
10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …
Citire apometre la abonați în săptămâna 22.04.2025 – 30.04.2025
Marți 22.04.2025 (contoare mecanice): Ghe. Popa De Teius, Banu Maracine, Iustin Marsieu, Piata Mihai Viteazul, Ioan Sava, Aleea Faget, …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …