Cartea a apărut la Editura Gutenberg Univers, Arad, 2019, cu sprijinul Bibliotecii Județene „A.D.Xenopol”, conține treizeci și șase de pagini, și este intens ilustrată, prin grija prof. Andreea Boroneanț, cu desene ale elevilor Paula Suiugan, Alexandra Gheorghe -Papadopol, Andrei Burlacu de la Liceul de Artă,  „Sabin Drăgoi”, DTP și design, Călin Chendea, alte contribuții, prof. Aniela Fîciu.

O zi de pomină

Nu este o zi ca oarecare alta, că, deh, dacă este... de pomină, e de ținut minte, e cu luare-aminte, e de pomenit atunci când îți ies în cale strigoi sau strigoaie, ursitori ori ursitoare ș.a.m.d., dar acum, când scriem ce am simțit, pe vreme de recopilărit, am dori să aducem un sfios elogiu autorului, la ceas de împlinire și de omagiu pentru Ziua Limbii Române care ne adună întru aceeași suflare, simțire și străjuire pentru limba noastră, cea cuminte, limpede și sfântă!

Pădurea, gazda tuturor

Așadar, suntem într-o Pădure, cu mult păsăret și păduret! Unde pupăie pupăza ca-n poveștile pline de crengisme care ne-au mai alintat, pe leagăn, de Ion Creangă. Și, cum să ne fie somnul dacă nu „dulce ca mierea” când goarna pupăitului ne aduce trezirea. Și uite așa, drag și iubite cetitoriu, ni se lăfăie prin irisul ochilor, personaje, când perechi când solitare, toate vietăți viețuind pădurea. Lipăituri, pupuituri, trebăluiri, fandosiri, povești cu pupăza, ceasul ceasornicăind ne fac să fim curioși, că doar cine n-a auzit de hărnicuți și leneși, n-are... pupăză! Intrăm încet în blana de cititor și cunoaștem și perechile de nume sau cognomene, Poamă, Cucul, Porumbițe, Bursucul, Lupulescu, Bursucescu, Veverițescu, Ochiosu, Blegilă, Madam Lupa... Iepurilă, Ciocănitoarea, Bufnițescu, Iep, Iepu, Rilă, Ilă..., doamna Iepurilă, Lup, și dăm de Domnul Urs cu țigara-n gură și de doamna Vulpea, care nu tace, ciocănicește: „Știi, că-mi face plăcere să mă țin de coada ta..” (pag.21) Căci, vedeți, stimabililor, pădurea e gazda  tuturor (vai, că-mi vine să cotcodăcesc... că doară nu ni-s de cătă... pădureeeee)... ia să strigăm numai una barem „Ța ța ța căpriță țaaaa”... doar s-a îmblânzi Pădurea...

Un fir epic de poveste

Autorul își mângâie personajele din blana scrisului după ce ne-am obișnuit cu adieri line, de fior liric (autorul, excelând și-n poeme fine, feminine, cu accente liric-idilice). Dar ecoul abia începe cu păsăret de păduret! Ne vin în cale gospodine țopăind printre castroane, oale, cratițe, în camere scorburi, cuiburi, cu cintezoi, mierloi, pupăzoi, porumbei și porumbițe mai se lasă, mai nu, cu fițe...

„Să pregătească de-ale botului (pag.25), de-ale ciocului, miroase a frunză de nuc, rășină, a ierburi, printre doi vulpoi, cerbi, capre, iar vinul rubiniu și alb din butoaie face spume de bunătate așa că și „licuricii își pregătesc lămpile” (pag.25) pentru un ospăț cu porumbițe în rochii vaporoase, tăcute, iepuri mari și mici urechiați, dințați (care) se pudrează elegant înspre „Domnii retrași la un trabuc de varză” (pag.27)... Frumoasă și nimerită comparație (metaforică) de parcă ar fuma a pagubăăă!!!

Madam Judecător nu sperie cârdul format din stolul de pupeze, bou, bursuci, cam trași la xerox, cârd de căpriori și căprioare, unduioase ca trestiile s-au arătat vulpile (pag.29), bufnițe de decor că, deh... cineva... (știm noi cine!!!! în demersul prozodic, ușor romanțat) și-a mai tras un trombon! la purtător... că, deh, dacă e bal, carnaval să fie...

Fără să țină cont de religie, capra a apucat un bivol, cerbul o oaie, lupul o căprioară, porumbelul o pupăză... și, fără a ne fi de deochi, am început să descântăm ca la ospăț (în carte ca pe scena vieții)... ba din tobă, ba din saxofon, ba din trombon cu mierloiul, vrăbiorul și tot păsăretul de-a ospățului... „Și-am zis verde și una / Na, na, na, Boule, na.. / Că talanga nu-i a ta” // „Foaie verde, două gheme / Joacă, capră, nu te teme” (pag.30). Și tot așa din strigătură în țipuitură, măgarul învârti o capră, de i s-a făcut rochia parașută. Dar nici talanga boului nu era mai mută, urla, dar „Se-mpăuna degeaba cu ea” (pag.30). „Al dracului măgarul...” doar noroc cu cârciumarii care nu încetau a bate din picioare când ce să vezi, prea iubit cetitoriu... Roșcata... apare și îi trece în revistă pe toți... ierboase, frunzoase, păstăioase, uleioase, mieroase, zemoase, rădăcinoase, mai puțin cărnoase noroc cu Țepuș, Bălțatu, Veverițescu, Veverițeasca, cu un polonic în mână, dar cine credeți că încheie puhoiul de muieresc-bărbătesc păsăret, fauno-floristic, nimeni altul decât Porcul veverițesc „Te mămizlesc cu niște polonice. N-ai rușine ca și câinii.” (pag.36) Care rușine nici de ocăreală, zicem noi nu ține!!!! Și, uite -așa, din Păduret în Păsăret am să vă propun să intrăm în Lumea noastră, a Fabulei, de zi cu zi!

Pomana unei zile de pomină!

De ce Pomană?!

Trăim zile în care morala lipsește, zicala se ocolește! Pomana se adâncește, la pomană se umplu bisericile, la cărți se golesc bibliotecile. Avem o carte plină de culoare, din tolba păduretului se va alege trombonul, saxofonul și gonflabilul. O carte surprinsă în lumea animalelor cu fauna specifică oamenilor care adoptă animale dar nu împrumută uneori din comportamentul lor blajin. Apucături de ospăț, la o petrecere cu tâlc ce te îmbie la bucuria de a fi copil mic cu trăsături de om mare. Ilustrații calde, delicate, fac ferma din carte una primitoare, tâlcuitoare și cu mesaj profund! Pe cărări de pădure, ca pretext, autorul, Lucia Bibarț, ne poartă pe aripi de carte deschise prin detalii inedite, neîncăierate decât conotativ, cititorului revenindu-i plăcerea de a descâlci umorul fin al firului epic de parcă sunt atâtea povești într-una singură! Personaje fine, prietenoase nu colțoase, doar numele lor (format de cele mai multe ori prin parataxare, compunere-derivare cu sufixe postpuse, augmentative, sau prin metonimie, împrumutând singularul pluralului sau invers) ne cheamă să le descifrăm apucăturile, când fine, când colțoase, fioroase, împăunate în culori, de fapt, văzute din carul anilor, povestea fiind una de sine stătătoare care are farmec, substrat și mult abscons.

Animalele se comportă aidoma. Ne trebuie „O zi de pomină” să intrăm în pielea lor și să ne tăbăcim averile, sentimentele, să ne opăcim pornirile, iubirile îngropate și să ne uităm în oglinda zilei.  De Pomină! O carte liberă la visare și la interpretare, pentru care, autorul, care nu este străin de faunistica pictată păunistic, ne îndeamnă la citire, reflectare și meditație. Necuvântătoare printre cuvântătoare, iată quintesența unei oaze de carte, cu modele! Cu nume! Partea bună e că trebuie să ne luăm și cu animalele de mână, în dimineți somnoroase, când sori se ivesc, diamante se sclipesc pentru că nu-i așa, câte umbre atâtea lumini! Se ivesc în carte și doar într-o zi! De pomină! Copilul din tine, din mine, din noi se va bucura ca un cintezoi, trebuie doar să ne dorim, în viață, iată, uneori se mai petrece ca în carte, nimic nu este pentru totdeauna, ilustrațiile mustesc a crochiuri bine șlefuite, armonic și fonic, suntem ca într-un film de animație, pe fundal de viață întinsă pe o cortină.

Noua carte predispune și binedispune, e scrisă nu alert, ci încet, într-un format ce ne amintește de cărțile copilăriei, cartea are suflet, o personalizează întreg păduretul, ne îmbie să nu avem vârstă când viața freamătă, cu toate făcăturile din ea (în caz concret, aici, cartea, plină de dialoguri, minuțioase descrieri, puncte de suspensie, enumerații, compoziții etc proprii unui scriitor care tocmai îi slujește Cărții, și la propriu și la figurat).

Florica R. Cândea