Cartea “Air Majesty. Michael Jordan” a jurnalistului sportiv Emil Hossu-Longin, a fost lansată (și) la Arad.
Duminică la Hotel Leon din Arad, a avut loc lansarea cărții eveniment “Air Majesty. Michael Jordan”, a reputatului jurnalist sportiv Emil Hossu-Longin.
Evenimentul a fost prezentat de Hadrian Mateescu, editorul volumului de peste 700 de pagini, iar apoi a luat cuvântul autorul cărții, Emil Hossu-Longin.
Este prima carte a autorului, publicată după 16 ani de cercetare documentară realizată cu pasiune și rigoare academică și jurnalistică. “Air Majesty” este o carte organizată în 23 de capitole și completată cu ilustrații color de la momentele de referință ale carierei starului american. Cartea vine cu ceva nou, având și un caracter interactiv, prin includerea a 42 de coduri QR, care, scanate cu telefonul mobil, duc direct la evenimentele care l-au avut ca protagonist pe Michael Jordan. Este o biografie neoficială, neautorizată de Michael Jordan, și se bazează pe informații publice, a căror sursă este menționată în bibliografia de la finalul cărții. Prima ediţie a primit Premiul "Ioan Chirilă" pentru cea mai buna carte sportivă a anului 2021.
Nu am putut trece cu vederea prezenta Monicăi Brosovszky-Boriga, un simbol al Aradului pe plan baschetbalist și a vicecăpitanului echipei UTA Arad, Alexandru Benga. Radu Romanescu, autor al multor cărți despre fotbal, de asemenea nu a putut rata prezența în sala de la Hotel Leon.
Vicepreședintele AJB Arad, Răzvan Chivu-Aldea a fost prezent de asemenea la evenimentul de lansare a cărții la Arad. Deputatul Adrian Alda, împreună cu fratele său Onisor Alda au achiziționat cartea, lăudând ideea autorului, legată de prezența codurilor QR și participând activ cu întrebări la secțiunea de “Q&A”. Cine este Emil Hossu-Longin Emil Hossu-Longin (n. 26 august 1968, București) este, din 1997, jurnalist și comentator sportiv la Televiziunea Română, dar și în cadrul altor instituții de presă. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Reporter: Adrian Brădean