Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Carte românească veche- în colecțiile Bibliotecii Județene arădene

Carte românească veche- în colecțiile Bibliotecii Județene arădene
Comentează 0

Secţia Colecţii Speciale a Bibliotecii Județeane ”Alexandru D.Xenopol” Arad vă propune o nouă expoziţie de carte: carte românească veche.Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 28 martie – 9 aprilie, la sala ”Clio” a Complexului Muzeal Arad. 
Volumele adunate de-a lungul timpului în colecţiile Bibliotecii Judeţene Arad și care se vor regăsi în prezentare, constituie mărturii pentru istoria tiparului românesc. 
Din sec. al XVII-lea provin Molitvenic (1689) şi Chiriacodromion (1699), ambele tipărite la Bălgrad (Alba Iulia de azi). Reprezentative pentru sec. al XVIII-lea sunt tipăriturile blăjene Arhieraticon (1777), Polustav (1793) şi monumentala Biblie a lui Samuil Micu (1795).De remarcat sunt și cărțile religioase provenite de la Sibiu Liturghier (1798), de la Râmnic Liturghier (1759), Minei (1778) şi de la Bucureşti Molitvenic (1722), Chiriacodromion (1732), Antologhion (1736), Evanghelie (1742). 
Textele româneşti tipărite în sec. al XIX-lea sunt atât religioase: Liturghier (Sibiu, 1807), Chiriacodromion (Mănăstirea Neamţ, 1811), Ceaslov (Sibiu, 1805), cât şi laice: Lexiconul de la Buda (1825), Dimitrie Ţichindeal, Fabule (Buda, 1814), Legiuirea lui Caragea (Bucureşti, 1818), Gheografia sau scrierea pământului (Buda, 1814-1815), Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia (Buda, 1812).
Expoziţia se va deschide marţi, 28 martie, la ora 17.Curatorul ei este bibliotecar Adriana Czibula.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite