Care sunt zonele din oraş unde au fost prinşi cei mai mulţi taximetrişti care îşi fac de cap
La începutul săptămânii, polițiștii locali cu atribuții privind circulația rutieră au întreprins pe toată raza municipiului Arad 87 de verificări ale operatorilor care prestează servicii de transport în regim de taxi. Controalele au vizat abateri privind existența la bord a următoarelor documente : certificatul de atestare a pregătirii profesionale a conducătorului auto, legitimația conducătorului auto, copia buletinului de verificare metrologică a taximetrului, copia contractului cu dispeceratul taxi care îl deservește, ecusonul taximetristului afișat la vedere, lista cu tarifele practicate, afișată la vedere, ecusoanele aplicate pe portieră, certificatul de agreare.
Astfel au fost constatate contraventii pentru nerespectarea normelor care reglementează activitatea de transport în regim de taxi. Au fost întocmite amenzi taximetriștilor pentru prestarea serviciilor fără a deține viză valabilă pe certificatul de agreare, dar și pentru nerespectarea prevederilor referitoare la desfășurarea activității de taxi fără a deține atestatul profesional sau viză valabilă pe atestatul profesional. Amenzile au fost aplicate taximetristilor, pentru neconformarea la prevederile impuse de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere – actualizată și HCLM 109/2009- pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi.
Au fost aplicate 24 amenzi în valoare de 10.200 lei.
Zonele problemă ale orașului în privința taximetriștilor indisciplinați sunt următoarele: Alfa, P-ța Arenei, stația taxi Lebăda, str. Liviu Rebreanu (stația taxi Confecții), str. Locotenent Major Duma, Bld. Revoluției, stația taxi Podgoria, P-ța Avram Iancu, Bld. Stefan Augustin Doinas.