Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Care sunt traseele din municipiu pe care este permisă deplasarea animalelor

Care sunt traseele din municipiu pe care este permisă deplasarea animalelor
Comentează 0

Polițiștii locali cu atribuții de ordine și liniște publică au procedat la identificarea proprietarului animalului de tracțiune priponit în week-end în fața unui supermarket din cartierul Alfa, în persoana lui I.A., originar din afara municipiului, în prezent locatar al zonei Mărului. Pentru sancționarea sa era necesară constatarea contravenției în desfășurare de către un polițist local, ca urmare a unei sesizări. O astfel de sesizare, însă, nu a survenit.

În acest context, DGPLA atrage atenția proprietarilor de animale  lăsate nesupravegheate că sunt pasibili de aplicarea sancțiunii prevăzută de Legea nr .61/1991 ( art.2 pct.17 ). În cazul animalelor însoțite, sunt prevăzute sancțiuni în Codul Rutier, dacă se încalcă normele privind circulația pe drumurile publice. 

În conformitate cu art. 71 din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice,” este interzis accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală, a animalelor de povară, de tracțiune sau călărie, precum și a animalelor izolate sau în turmă pe drumurile naționale la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului”. Același articol menționează că ” Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să amenajeze, cu acordul administratorului drumului public şi avizul poliţiei rutiere, drumuri laterale, căi de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulaţiei animalelor şi vehiculelor prevăzute la alin. (1), semnalizate corespunzător.    ” 

În Municipiul Arad, traseele sus-menționate sunt prevăzute prin HCLM nr. 246/2007  cu modificările si completările ulterioare, după cum urmează:

1. Str. Coloniștilor, Câmpia Turzii, Dogarilor, S. Borlea, Spicului, Constituției-tronson cuprins între intersecția cu str. Ady Endre și extravilan.

2. Str. Clopotului, T. Păcăteanu, Pescăruș, Cpt. Ioan Fătu, Pașcani, Nucului, Clopotului, Emil Monția, Șt. Zarie,  strada Frumoasă.

3. Str. Păcurarilor, I. Creangă, Anton Pann, Fagului, Curcubeului, Spătarul Preda.

4. Str. Dimitrie Țichindeal, Trotușului, Orizontului, Aron Pumnul, Petru Maior, Progresului, Marnei.

5. Str. Rândunicii, Duiliu Zamfirescu, Câmpul Florilor, Romanței, Vezuviu, Privighetorii.

6. Str. Baba Novac, Al. Volta, Lungă, Podului. 

(harta acestora este accesibilă la linkul http://www.politialocalaarad.ro/sites/all/files/Harta-Tractiune-Animala-Arad.jpg)

Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală Arad recomandă cetățenilor care  constată prezența unor vehicule cu tracțiune animală ori a animalelor izolate/în turmă în situații încriminate de actele normative sus-menționate să apeleze, de îndată, numărul de telefon al Dispeceratului DGPLA-0257-939 (apel gratuit ). Astfel, polițiștii locali vor avea posibilitatea de a interveni prompt în vederea sancționării persoanelor care încalcă prevederile legale.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite