Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Care sunt cele nouă străzi din municipiu unde se oprește, luni, alimentarea cu gaz


Delgaz Grid anunță că a finalizat o primă etapă a unei lucrări de investiţii în municipiul Arad, care a constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor pe o lungime de peste doi kilometri. Modernizarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale va îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor pentru clienţii din zona respectivă. Această primă etapă este în valoare de aproximativ un milion de lei.

Care sunt cele nouă străzi din municipiu unde se oprește, luni, alimentarea cu gaz
Comentează 0

În aceste condiții, pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale luni, 11 noiembrie, începând cu ora 08.30, pe nouă străzi din municipiu. Este vorba de străzile Pădurii, Griviţei, Episcop Roman Ciorogariu, Clujului, Dorobanţilor, Gheorghe Doja, Conduraşilor, Andrei Şaguna şi Căpitan Ignat.

„Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18:00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, susțin reprezentanții Delgaz Grid.

 


Scrie un comentariu

trimite