Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Care este programul ediţiei de anul acesta al Zilelor Aradului şi ce surprize au fost pregătite de organizatori

Primarul Călin Bibarţ a prezentat, astăzi, programul ediţiei de anul acesta a Zilelor Aradului, eveniment organizat între 16 şi 29 august de Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură. Potrivit edilului, bugetul de anul acesta reprezintă 40% din bugetul din 2019, cei mai mulţi artişti invitaţi fiind localnici. Astfel, suma alocată anul acesta pentru sărbătoarea municipiului va fi de maximum 600.000 de lei.

Care este programul ediţiei de anul acesta al Zilelor Aradului şi ce surprize au fost pregătite de organizatori
Comentează 0

Primarul susţine că evenimentul aşteptat de arădeni de doi ani, având în vedere restricţiile impuse de pandemie care au afectat după cum vă amintiţi şi Zilele Aradului, va avea un program complex, urmând a fi organizate evenimente atât în zona centrală, cât şi în cartiere, acestea fiind dedicate tuturor categoriilor de vârstă. După cum ştiţi, ziua oraşului este pe 22 august. Am gândit sărbătoarea pe o perioadă de două săptămâni, astfel încât să prindem două weekenduri. La fel ca în ultimii ani, pe toată periada Zilelor Aradului se va organiza un târg al meşteşugarilor şi Picnic Festival. Vom avea concerte susţinute de artişti arădeni pentru arădeni. Tot la fel ca în ultimii ani, vom avea şi un concert mare, de muzică uşoară, care va avea loc în faţa Primăriei, a declarat primarul Călin Bibarţ.

The Motans cântă în faţa Primăriei

Concertul despre care vorbeşte edilul va avea loc pe 21 august, începând cu ora 19, pe platol din faţa Primăriei, cap de afiş fiind trupa The Motans. În aceeaşi seară vor mai concerta Fantasia, Pacifica, Q Band, Mandinga şi Alina Eremia, seara urmând să se încheie pe ştrand, cu o Spuma Party, petrecere care se va repeta şi sâmbăta următoare. De remarcat că în zilele de 21, 22 şi 23 august, traficul va fi închis între Primărie şi Piaţa Avram Iancu.

Spectacol de modă pe pasarelă

Mai trebuie spus că unul dintre evenimentele programate cu prilejul Zilelor Aradului va avea loc chiar pe pasarela peste Mureş. Aici va fi organizat pe 19 august, începând cu ora 20, un spectacol de modă: Fashion Show On the Bridge. Nu au fost uitaţi nici arădenii care au performat în diverse domenii de activitate, astfel încât pe 20 august, începând cu ora 15, va avea loc o şedinţă de consiliu pentru decernarea de titluri şi distincţii. Vor fi premiate şi cuplurile care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie, peste o sută de familii fiind invitate să urce pe scena amplasată în Parcul Eminescu pentru a primi diploma oferită de Primărie şi premiul de 500 de lei oferit de sponsori.

În încheiere, primarul Călin Bibarţ i-a asigurat pe arădeni că autorităţile locale nu vor impune măsuri suplimentare pentru combaterea pandemiei, altele decât cele impuse de autorităţile centrale, în funcţie de situaţia epidemiologică din acel moment, dar s-au pregătit cu teste pentru evenimentele care vor avea loc în spaţiu închis.

În ataşament vă prezetăm programul integral al Zilelor Aradului.

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite