Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Care este noua strategie europeană recomandată în lupta împotriva COVID-19

Agenţia europeană pentru controlul răspândirii bolilor recomandă testarea pe scară largă în locul restricţiilor sanitare, într-un moment în care noul coronavirus face ravagii în ţările din vestul şi nordul Europei. Spania, Franţa, Olanda sau Belgia se confruntă cu o creştere a numărului zilnic de infectări, context în care penuria de medicamente anti-COVID ar putea deveni o ameninţare, scrie adevarul.ro

Care este noua strategie europeană recomandată în lupta împotriva COVID-19
Comentează 0

Persoanele cu simptome de COVID-19 ar trebui testate cât mai repede posibil, la fel şi contacţii acestora indiferent de simptome. Acesta este ultimul anunţ făcut de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), care mai subliniză că ţările care se confruntă cu transmitere SARS-CoV-2 ridicată într-o comunitate locală ar trebui să ia în considerare testarea întregii populaţii din zona afectată.  
ECDC subliniază că strategiile de testare ar trebui să fie flexibile, astfel încât să poată fi adaptate rapid la schimbări, în funcţie de situaţia epidemiologică locală, rata de transmitere, dinamica populaţiei şi resurse.
În cazul serviciilor de asistenţă medicală şi socială, ar trebui realizată o testare intensivă atunci când există transmitere comunitară. În plus, „se recomandă testarea periodică şi cuprinzătoare a întregului personal şi a rezidenţilor/ pacienţilor pentru a preveni transmiterea nozocomială. În plus, toţi pacienţii/ rezidenţii ar trebui să fie testaţi la sau imediat înainte de internare”, se arată în document. ECDC subliniază importanţa identificării rapide şi a controlului focarelor care pot apărea în diverse instituţii, societăţi economice, şcoli, închisori, pentru a proteja aceste comunităţi şi a preveni accelerarea răspândirii virusului.

„Ţările care se confruntă cu transmitere SARS-CoV-2 ridicată într-o comunitate locală ar trebui să ia în considerare testarea întregii populaţii din zona afectată. Acest lucru ar permite identificarea cazurilor COVID-19 infecţioase şi ar permite izolarea lor promptă pentru a întrerupe lanţurile de transmisie. În funcţie de situaţia epidemiologică, dimensiunea şi densitatea populaţiei din zona afectată, o astfel de abordare ar putea fi mai puţin perturbatoare pentru societate decât introducerea unor măsuri mai stricte de sănătate publică”, consideră Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor.

Intrați AICI pentru detalii.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite