Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Când vor fi gata lucrările de restaurare a Sălii „Iuliu Maniu” (FOTO)

Consiliul Județean Arad și-a respectat promisiunea față de arădeni și față de toți cei care sunt preocupați de istoria României. Din fonduri europene, printr-un proiect transfrontalier, Consiliul Județean Arad a reușit ceea ce autoritățile de la București ale Statului Român au refuzat să o facă: renovarea sălii în care a fost decis viitorul Transilvaniei în contextul Marii Uniri.

Când vor fi gata lucrările de restaurare a Sălii „Iuliu Maniu” (FOTO)
Comentează 0

Sala „Iuliu Maniu” se află în Palatul Comitatului pe care Consiliul Județean Arad l-a renovat integral, de această dată, din fonduri proprii și în imediata vecinatate a Parcului „Bujor Buda”, modernizat în 2020 de Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Asociația Rubio Pro Copilărie, Pro Viață și compania Aptiv. Ne apropiem astăzi de finalul uneia dintre cele mai consistente investiții de punere în valoare a istoriei României, gestionată de o administrație publică locală.

Lucrările de restaurare a Sălii „Iuliu Maniu”, din Palatul Comitatului (B-dul Revoluției, nr. 81) sunt în plină desfășurare, sala fiind tot mai aproape de momentul când strălucirea de odinioară îi va fi redată.

„Anul acesta, cel târziu la sfârșitul lunii martie vom finaliza lucrările. În prezent stadiul șantierului este la 72%. Consiliul Județean Arad și-a prevăzut deja în bugetul pentru anul acesta fonduri pentru mobilarea Sălii «Iuliu Maniu», care ne dorim sa fie una din sălile frumoase de conferință ale Aradului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Sala, care are o suprafaţă de aproape 206 metri pătraţi şi o înălţime de şase metri, va deveni un spațiu cultural şi turistic cu caracter istoric deosebit pentru judeţul Arad şi România.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite