Când vine la Arad Avocatul Poporului
Biroul Teritorial Timişoara al Instituției Avocatului Poporului, anunţă reluarea audienţelor în teritoriu, în luna februarie 2024.
Astfel, reprezentanții instituției se vor afla la Arad, în data de 5 februarie 2024 între orele 10,00 - 14,00, la sediul Direcţiei Venituri a Municipiului Arad, de pe str. Mucius Scaevola, nr. 9-11; iar la Reşiţa, în data de 12 februarie 2024 între orele 10,00 – 14,00, la sediul Poliţiei Locale a Municipiului Reşiţa, de pe B-dul Al. I. Cuza, nr. 39.
Audienţele se vor susţine în continuare şi la sediul Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului din Timişoara, str. Eugeniu de Savoya, nr. 14, SAD 6, zilnic între orele 9,00 – 16,00. Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate pot suna la nr. de telefon 0256/220321 sau scrie pe adresa de e-mail avptimis@avp.ro.
„Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, Avocatul Poporului examinează petiţiile în care sunt sesizate încălcări ale drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi regii autonome”, susține Roxana Marcu, coordonator al Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului.