Când vine la Arad Avocatul Poporului
Biroul Teritorial Timişoara al Instituției Avocatului Poporului, anunţă reluarea audienţelor în teritoriu, în luna aprilie 2022.
Audienţele se vor susţine în continuare şi la sediul Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului din Timişoara, Bulevardul Republicii, nr. 12, zilnic între orele 9,00 – 16,00. Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 0256/220321 sau scrie pe adresa de e-mail avptimis@avp.ro.
La Arad, audienţele se vor ţine în 4 aprilie, între orele 10,00 - 14,00, la sediul Direcţiei Venituri a Municipiului Arad, de pe strada Mucius Scaevola, nr. 9-11. O săptămână mai târziu, pe 11 aprile, audienţele se vor ţine la Reşiţa, între orele 10,00 – 14,00, la sediul Poliţiei Locale, de pe Bulevardul Al. I. Cuza, nr. 39.
„Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, Avocatul Poporului examinează petiţiile în care sunt sesizate încălcări ale drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi regii autonome”, susţine Roxana Marcu, coordonatorul Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului.