Când se deschide noul sezon estival pe ștrand
Primăria anunță că noul sezon estival pe Ștrandul Neptun va fi inaugurat joi, 30 mai 2024. Administratorul bazei de agrement a început de azi să umple cu apă bazinele termal și cel mare care este prevăzut și cu o zonă destinată copiilor.
„În toată această perioadă, în zona bazinelor accesul a fost permis, însă doar dușurile au fost funcționale pentru cei care au optat pentru petrecerea timpului liber pe ștrandul amenajat pe malul Mureșului.
Conform tradiției, deschiderea oficială a ștrandului era programată pe 1 mai, însă în ultimii ani, temperaturile modeste înregistrate la început de mai au decalat data inaugurării sezonului estival pe ștrandul arădean. Era necesar ca timp de trei zile consecutive termometrele să indice temperaturi mai mari de 25 de grade Celsius.
Dacă până acum accesul în zona de bazine nu doar că a fost permis, dar a fost și gratuit, de joi se vor percepe taxe de acces, neschimbate față de cele de anul trecut”, susțin reprezentanții municipalității.