Campanie deosebită a unui tânăr din Timișoara: a mobilizat oamenii să strângă dopuri. Cine este beneficiarul
Un tânăr inginer din Timișoara a lansat o campanie deosebită. Octavian Stana a reușit să convingă oameni din întreaga țară să strângă dopurile de la sticlele de plastic pe care le folosesc, apoi le-a dus la un centru de reciclare. Banii strânși din vânzarea lor au fost folosiți pentru a face viața mai frumoasă în cazul a două persoane aflate în scaun rulant.
Astfel, la sfârșitul lunii februarie a fost finalizat cu succes cel de-al treilea episod din cadrul campaniei sociale și de mediu „Dopuri…pentru o cauză”.
Inițiatorul campaniei l-a ajutat, de data aceasta, pe Nicolae Toșoiu, soț, tată și bunic, care de doi ani de zile nu a mai ieșit din casă, pentru că nu poate merge. Bărbatul a primit un scaun cu rotile, care a costat peste 3.000 de euro.
Campania „Dopuri … pentru o cauză” constă în colectarea de capace de plastic, care sunt duse la un centru de colectare și cu bani strânși se cumpără un scaun cu rotile sau alte dispozitive medicale pentru persoane cu nevoi speciale.
Pentru că această campanie nu are perioadă limitată de desfășurare, ea a fost împărțită pe ″episoade″, fiecare episod fiind un caz care se va rezolva.
„Campania dorește să ajute cât mai multă lume și astfel s-a extins chiar și la nivel național. În Timișoara sunt un număr de șase puncte de colectare, plus unul în comuna Giroc și unul în comuna Moșnița Nouă. Mai mult decât atât, se primesc dopuri și din Constanța, Craiova, Buziaș, București, Oradea, Cluj și alte orașe. Pe viitor ne propunem să dezvoltăm campania în ceea ce privește modul de colectare și de a găsi o modalitate mai eficientă de a aduce dopurile din țară. Campania „Dopuri … pentru o cauză” dorește să le mulțumească tuturor celor care aleg să strângă dop cu dop și ne ajută să facem viața unei persoane cu nevoi speciale puțin mai frumoasă. Fiecare dop contează…fiecare om contează„, spune Octavian Stana, inițiatorul campaniei deosebite.
Sursa banatulazi.ro