Călin Andra se confesează ... prin cuvinte și imagini
În seara de marți, 31 octombrie, Sala CLIO a Complexului Muzeal Arad a găzduit vernisajul expoziției de fotografie a cunoscutului artist fotograf arădean, Călin Andra.
Semnalându-vă că expoziția poate fi cu folos vizitată în următoarele două săptămâni, vă las în seama lui Călin care, surpriză plăcută pentru mine, se exprimă și în scris la fel de încântător ca și în imagini.
Deci, Călin Andra, "par lui-même", prin el însuși, cum ar spune francezul:
”Aerul rece al dimenții de octombrie mă învăluie cu un parfum de lemn ars și frunze uscate, este parfumul gospodăriilor care încep să se trezească la viață. Satul, cu coșurile caselor fumegând, se dezvăluie la poalele dealului pe care cu greu l-am urcat pentru a avea o imagine panoramică a primelor clipe din ziua care stătea să înceapă. Eu stau zgribulit de frig la marginea unui pâlc de arbuști și simt cum roua îmi pătrunde prin încălțămintea de oraș, contribuind și mai mult la senzația de frig și disconfort. Încerc să-mi răspund la o întrebare care îmi revine mereu în minte: Ce caut eu aici? Încerc să mă încurajez că totul va fi bine și să mă gândesc la ceaiul fierbinte pe care gazda mea îl va face pentru micul dejun. Poate adaug și un strop de horincă, așa că continui să aștept răsăritul soarelui cu gândul la prietenul meu Nelu Scripciuc, care mi-a oferit această escapadă fotografică, fără să-mi spună că prioritate aici au cizmele de cauciuc, nu aparatura foto.
Mă aplec spre aparatul de fotografiat, verific expunerea, rotesc ușor inelul diafragmei, ce cu un clinchet metalic pare să tulbure liniștea care încă ține captivă ziua care se pregătește să înceapă. Privesc întreaga scenă prin vizor, mai aștept puțin în speranța că o rază de soare mai îndrăzneață va lumina turla bisericii ce răzbate spre cer printre copacii ce o împrejmuiesc. Este liniște, soarele începe să-și întindă tot mai mult razele, mușcând din umbra care se retrage treptat, lăsând satul să-și înceapă ziua. Atunci declanșez. Obturatorul de deschide și fracțiunea de secundă devine fotografie.
Este prima mea vizită în Maramureș, am dat curs invitației venită de la amicul meu Felician Săteanu de a participa la tabăra de fotografie Fotoetnografica. Pentru mine a venit ca o provocare, deoarece nu am experiență în acest gen de fotografie, orientarea mea fiind spre fotografia comercială și portret, cu oarecare experiență în fotojurnalism și fotografie de stradă. Încurajat de Nelu Scripciuc, am acceptat și astfel am petrecut zece zile în Maramureș alături de Eugen Moritz, Gheorghe Petrilă și, desigur, ghidul nostru, Felician Săteanu. Am colindat ulițele satelor, am vizitat gospodării, ateliere de artă tradițională și am reușit să surprind viața oamenilor de aici în aproape toate momentele ei. De la botez la înmormântare, de la joaca din curtea casei la muncile câmpului sau în atelierul meșterului popular, m-am bucurat de ospitalitatea lor, de bucatele tradiționale și de horinca adusă de la pălincie. Cu toate că au trecut mai bine de doi ani de atunci, încă de pe ulițele din Glod, Rozavlea, Slătioara, Strâmtura și Bârsana mi-am propus să realizez acest album, să fac un portret documentar în care să redau poveștile oamenilor alături de care am fost în cele 10 zile. Pentru că am ales să fotografiez într-un stil jurnalistic, documentar, am evitat regizarea fotografiilor, majoritatea lor fiind ceea ce eu numesc ”portret furat”.
La final, pentru mine a fost o experiență de neuitat, care merită să fie transmisă mai departe. Am editat acest album, chiar dacă a trecut ceva vreme de atunci, dar am găsit timp și dorință de a duce la bun sfârșit această aventură începută într-o dimineață rece de octombrie, pe culmea unui deal din Maramureș, așteptând ca lumea satului să prindă viață în fața aparatului de fotografiat”.