Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Călin Abrudan – mesaj puternic în favoarea valorilor democratice și europene

Călin Abrudan, primarul orașului Ineu, a transmis, astăzi, după ce și-a exercitat dreptul de vot împreună cu soția, un mesaj puternic în favoarea valorilor democratice și europene.

Călin Abrudan – mesaj puternic în favoarea valorilor democratice și europene
Comentează 0

„Votez încă din anul 2000, de când eram un copil necopt și plin de vise…

 De atunci nu am ratat nici un scrutin electoral, convins de importanța drepturilor democratice, impresionat de câtă putere stă în tușul ștampilelor… Puterea de a schimba clipe, vieți, istorii… Nu cred să fi fost vreun moment în toată viața mea de cetățean, de om politic, în care să fi apasat mai puternic ștampila pe chenarul democrației. Astăzi, acolo, în cabina de vot, din postura de tată, soț, cârmuitor al unei comunități am conștientizat cât de binecuvântați suntem cu libertate, liniște, stabilitate și șansă… Șansa de a ne exprima părerile, de a călători oriunde în lume, șansa de a ne crește copiii în siguranță, șansa de a progresa, dar mai ales, șansa de a cunoaște greșelile istoriei și de a nu le mai repeta… Nu aș putea vreodată să renunț la această șansă prin neprezentarea la vot sau prin riscul unei alegeri idealiste, dar fără consistență… Nu aș putea și datoria mea de om de dreapta, de tată, de reprezentant al unui întreg oraș, aflat în plin progres nu mă lasă să o fac….

Așadar, azi, în zi de sărbătoare națională, mai ferm ca niciodată, am votat având convingerea că de mâine vom repara greșelile trecutului de pe scena politică, vom reclădi împreună și vom continua drumul spre o viață europeană trăită în libertate și siguranță!

La mulți ani, România!

La mulți ani, Ineu!

Azi, mai mult ca niciodată, vă cer să fim uniți!

Al vostru,

Călin Ilie Abrudan”, este mesajul postat pe Facebook de Călin Abrudan, primarul orașului Ineu.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite