Cadavrul unui copil descoperit pe un câmp între Mișca și Vânători
Un cadavru care, la prima vedere, pare a fi al unui copil a fost descoperit în apropiere de localitatea Vânători, localitatea de domiciliu a copilului de 7 ani, Sebastian, care a dispărut în luna ianuarie a acestui an. Polițiștii au ridicat cadavrul care urmează să fie identificat.
Astăzi, în jurul orei 12,45, un apel la 112 a sesizat polițiștii despre prezența unui cadavru uman, de dimensiuni mai mici, pe un câmp la aproximativ 10-12 km intre localitățile Mișca și Vânători. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu procurorul criminalist s-au deplasat la fața locului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei și identificarea cadavrului.