Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cadastrarea imobilelor din extravilanul cartierelor Aradul Nou și Sânicolau Mic continuă

Primăria Arad informează deținătorii de terenuri că, în perioada  01.10.2021 - 31.12.2021, la nivelul municipiului se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în sectoarele cadastrale nr. 31, 34, 37, 38, 827, zona extravilanului cartierelor Sânicolau Mic și Aradul Nou.

Lucrările se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, demarat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în scopul înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Cadastrarea imobilelor din extravilanul cartierelor Aradul Nou și Sânicolau Mic continuă
Comentează 0

„La sediul Primăriei Municipiului Arad și pe site-ul oficial www.primariaarad.ro este publicată reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică, precum și informații privind desfășurarea acestor lucrări, obligațiile cetățenilor proprietari, posesori, ale altor deținători de imobile din sectoarele menționate, precum și beneficiile realizării acestor lucrări, atât în interes public, cât și în favoarea deținătorilor de imobile.

Deținătorii de imobile sunt obligați și rugați să permită accesul prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile, să participe la identificarea limitelor imobilelor, să verifice informaţiile privitoare la imobilele pe care le deţin, în etapa de publicare a rezultatelor.

La sediul  Primăriei Municipiului Arad, Biroul Cadastru Extravilan, fond funciar, situat în Palatul Cenad, camera 11, a fost înființat un punct de informare, cu  următorul program cu publicul: marți,  între orele  9:00 - 12:00 și joi între orele 14:00 - 17:00.

Informații la telefon : 0257-281.850, int. 186”, susţin reprezentanţii Primăriei.

Fotografia are rol ilustrativ

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite