C4: Sebişul răzbună startul de retur, "victimă"-Cermeiul. UTA II suferă primul eşec pe 2017
O rundă în C4 cu revirimentul Sebişului, într-un derby fratricid împotriva Cermeiului, dar şi cu primul eşec pe 2017 al junilor UTA-ei.
........................................
Național Sebiș – Lunca Teuz Cermei 4-0
Ambele formaţii au suferit în acest început de an, şi aveau nevoie de o rază de lumină. Una care a venit doar pe strada Sebişului, care a răzbunat toate nelămuririle din începutul de retur. Un prim mitan fără goluri, dar cu câteva ocazii bune ale gazdelor, şi doar sclipiri ici-colo pentru oaspeţi. La 7 minute de la reluare Tulcan a deschis scorul din centrarea lui Săulescu, 1-0. În minutul 68 se face 2-0, gol al aceluiaşi Tulcan, şi tot din assistul lui Săulescu. Mai trec 5 minute şi Săulescu face 3-0. În minutul 80 Kilin a închis tabela, după pasa lui Susan. Final cu victorie lejeră a Sebişului, chiar dacă golurile au venit după pauză.
Sebiș: Munteanu – Kilin, Bîrsănel, Basic, Siminic – Avramescu (Rosenblum), Suciu – Săulescu, Iuga, Pirtea (Fuchs) – Tulcan (Susan).
Cermei: Fl. Rusu – Șiclovan, Petrache (Moraru), Gurban, Suslak – Diarra, Nistor (Vereş), Ianc, Aldan (Varga) – Sulea (V. Brânduşe), Bulza.
.......................................................
CSM Lugoj – UTA II 2-0
Junii UTA-ei au suferit la Lugoj un prim insucces al anului, însă în faţa unei formaţii cu mult mai multă experienţă, şi care a ştiut ce are de făcut. Arădenii au scăpat fără gol într-o primă repriză dominată de gazde. Tabela se modifică pentru prima oară în minutul 56, Bozian marcând din lovitură liberă. Alb-roşii nu se regăsesc, şi în minutul 73 Silaghi face 2-0. Nici până la final cei de la UTA nu pun în pericol poarta lugojeană, CSM-ul trecându-şi în cont, totuşi, trei puncte simple.
UTA II: Mara – D. Lazăr (Costin), Wild, Iuga (Dinculescu), Burlă – Dan, Dobrean (Coadă) – Ghergar, Toma (Stahl), Vlad – Covaci.