Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bulbuc (PNL): “Parlamentarii PSD sunt preocupați de sediile lor și nu de școlile arădene!”

Bulbuc (PNL): “Parlamentarii PSD sunt preocupați de sediile lor și nu de școlile arădene!”
Comentează 0

Consilierul PNL, Ionel Bulbuc, consideră în urma ședinței CLM de astăzi, că prioritatea PSD nu are nicio legătură cu învățământul arădean:

În calitate de consilier local și președinte al comisiei de cultură am participat azi la ședința CLM, în care subiectul zile a fost modificarea rețelei școlare, și mi-a fost dat să ascult, cu stupefacție, cum un parlamentar PSD a venit în fața Consiliului să ceară Primăriei un sediu de partid, pardon de cabinet.

Nu am auzit de la niciun parlamentar PSD că cele trei școli în cauză, Liceul Aurel Vlaicu, CFR și Liceul de Construcții vor primi finanțarea de care au nevoie pentru continuarea activităților. În 2012 guvernul PSD a fost cel care a oprit lucrările de investiții pentru aceste trei școli. Parlamentarii PSD trebuie să își asume acest lucru, la fel și obligativitatea actualului guvern de a plăti integral salariile profesorilor și banii de funcționare a școlilor. Așa au aflat și cei prezenți la ședință care sunt interesele PSD-ului și faptul că nu au  nimic de-a face cu interesele arădenilor.

Aștept cu nerăbdare aprobarea bugetului, iar în acel moment va veni ora adevărului: dacă PSD acordă sprijin financiar pentru învățământul arădean sau îl abandonează?! În câteva zile vom afla adevărul și atunci parlamentarii PSD vor trebui să răspundă în fața arădenilor, nu doar să vină în plenul ședinței de CLM să ceară sedii.

Primăria apreciază dialogul deschis avut cu reprezentanții școlilor, în urma căruia s-a decis menținerea aceleiași structuri a rețelei școlare și avem speranța că unitățile de învățământ se vor putea încadra în cheltuielile oferite de guvern, a încheiat consilierul local, Ionel Bulbuc.

Comunicat PNL Arad

 

 


Scrie un comentariu

trimite