BRIT AWARDS 2016 Adele a câştigat Brit Award pentru albumul anului cu "25". LISTA PREMIILOR
Câștigătorii trofeelor acordate miercuri seară la a 36-a ediție a Brit Awards, premiile industriei muzicale britanice.
Adele a câștigat şipremiul pentru melodia britanică a anului, cu "Hello".Ea a fost în competiție cu Coldplay, Florence și Machine, James Bay și Jamie.
"Acest album a fost cu adevărat greu de realizat", a spus vizibil emoționată Adele la primirea statuetei, pe care i-a dedicat-o partenerului ei, Simon Konecki. "Este iubirea vieții mele și aceasta este pentru tine, Simon", a spus artista.
David Bowie a primit postum premiul "Icon" la gala Brit Awards care se desfășoară miercuri noapte la Londra, la o lună de la moartea sa, transmite Reuters.
Artistului rock i-a fost adus un omagiu emoționant de către cântăreața britanică Annie Lennox și de către prietenul său, actorul Gary Oldman, căruia i-a fost înmânată distincția pentru Bowie. "Lumea a pierdut un artist de un talent transcendental. El era chiar definiția, întruchiparea vie a acestui cuvânt unic: idol", a spus Oldman.
După anunțarea premiului, cântăreața neo-zeelandeză Lorde a interpretat piesa lui Bowie "Life on Mars", tot în semn de omagiu adus rockerului britanic, încheie Reuters.
BRIT AWARDS 2016, lista premiilor:
— Cel mai bun album britanic al anului — Adele, "25"
—Cea mai bună melodie britanică a anului — Adele, "Hello"
—Cea mai bună artistă britanică — Adele
—Cel mai bun artist britanic — James Bay
—Cel mai bun grupul britanic al anului — Coldplay
—Cea mai promițătoare evoluție a anului — Catfish And Bottlemen
—Cântăreața internațională a anului — Bjork
—Cântărețul internațional al anului — Justin Bieber
—Grupul internațional al anului — Tame Impala
—Premiul pentru succes global — Adele
—Cel mai bun videoclip britanic al anului — One Direction, "Drag Me Down"
—Icon Award — David Bowie
—Alegerea criticilor—Jack Garratt
—Producătorul britanic al anului — Charlie Andrew, transmite Reuters.
Sursa romaniatv.net