Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Boris Johnson rezultat negativ pentru coronavirus

Boris Johnson rezultat negativ pentru coronavirus
Comentează 0

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a fost testat negativ la noul coronavirus înainte de a fi externat duminică din spitalul unde fost internat timp de o săptămână pentru a fi tratat de COVID-19, a declarat luni purtătorul său de cuvânt, conform agenţiei Press Association, preluată de dpa. Testarea la ieşirea din spital este o procedură medicală standard, a menţionat purtătorul de cuvânt. Boris Johnson s-a aflat mai multe zile la terapie intensivă după ce a contractat virusul, iar ulterior a declarat că le datorează viaţa cadrelor medicale care l-au tratat. Luni, numărul deceselor provocate de epidemie a ajuns în Marea Britanie la 11.329, cu 717 în plus faţă de ziua anterioară. Fără a include Irlanda de Nord, 88.621 de persoane au fost confirmate cu coronavirus. Ministerul Apărării a anunţat că desfăşoară 200 de militari pe teritoriul ţării, cu misiune de suport pentru serviciile de ambulanţă. Potrivit biroului premierului, militarii vor conduce autovehicule, vor prelua apeluri telefonice şi vor acorda asistenţă echipajelor de paramedici.

 

Sursa: www.agerpres.ro


Scrie un comentariu

trimite