Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bogdan Boca (PNL): “Siguranța rutieră reprezintă o prioritate și o tratăm ca atare!”

Organizația municipală a TNL Arad a demarat o amplă acțiune de conștientizare a importanței siguranței în trafic în rândul liceenilor din municipiul Arad, prin marcarea de mesaje pe trecerile de pietoni din jurul liceelor din zona centrală urmând ca în perioada următoare acest model să fie aplicat și în cartierele orașului.

Bogdan Boca (PNL): “Siguranța rutieră reprezintă o prioritate și o tratăm ca atare!”
Comentează 0

Claudiu Rediş, TNL Arad: "Am luat parte, alături de colegii din TNL Arad şi CEL Arad, la acest proiect pentru siguranța în trafic a cetățenilor şi, în special, a elevilor deoarece, în ultima perioadă, pe trecerile de pietoni numărul incidentelor rutiere au crescut. Aceste accidente au cauze diferite: de la folosirea telefonului mobil, atât de către șoferi cât și de către pietoni, până la neacordarea de prioritate de trecere sau neasigurarea la traversare. Aceste mesaje au rolul de a reduce accidentele prin conștientizarea pietonilor asupra riscurilor la care se expun."

Lupu Andrei, CEL Arad: "Prin imprimarea celor trei texte: "Scoate căștile", "Ia-ți copilul de mână" și "Atenție la semafor" în jurul unităților de învățământ, sperăm să atragem atenția elevilor asupra trecerii de pietoni, astfel ușurând traficul si scăzând numărul de accidente petrecute în zonă.

Consilierul local municipal PNL, Bogdan-Vlad Boca: "Siguranța rutieră este extrem de importantă, mai ales în era digitală când dependența de dispozitivele mobile ne face să nu fim mereu atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Prin mesajele marcate pe trecerile de pietoni și în intersecții ne dorim să creștem siguranța rutieră, într-un mod inedit. Această activitate a fost aprobată de Comisia de Sistematizare a Traficului din municipiul Arad, de Poliția Rutieră și de Poliția Locală Arad care ne-a și asigurat siguranța în trafic pe perioada de desfășurare a activității de marcare.

În perioada următoare, pe lângă zonele marcate acum, respectiv trecerile de pietoni din jurul Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal", Colegiu Național „Moise Nicoară", Colegiul National "Elena Ghiba-Birta" și Colegiul Economic Arad, vom marca și trecerile din jurul școlilor și intersecțiilor aglomerate din cartierele municipiului Arad. Pe termen lung, voi propune ca acest tip de marcaj să fie obligatoriu în marcarea rutieră ce se face pe străzile din orașul nostru." a declarat președintele organizației municipale a TNL Arad, Bogdan Boca.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite