Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bilanţul victimelor în urma uraganului Harvey a ajuns la cel puţin 30 de decese

Cel puţin 30 de persoane au murit în Statele Unite în urma uraganului Harvey, iar primarul din oraşul Houston a impus o stare de urgenţă, au anunţat miercuri autorităţile locale, relatează site-ul publicaţiei The New York Times.

Bilanţul victimelor în urma uraganului Harvey a ajuns la cel puţin 30 de decese
Comentează 0

Mai multe persoane au fost date dispărute în urma inundaţiilor, iar peste 10.000 de locuitori ai oraşului au cerut un adăpost, după ce au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele.

Autorităţile federale şi cele locale au anunţat că au salvat peste 13.000 de persoane în Houston şi în oraşele învecinate din sudul statului Texas. Unităţile de poliţie au raportat aproximativ 7.100 de oameni evacuaţi, pompierii au salvat peste 3.000 de persoane, iar garda de coastă a ajutat la adăpostirea a cel puţin 3.000 de locuitori.

Primarul oraşului Houston, Sylvester Turner, a impus o stare de urgenţă valabilă de la miezul nopţii şi până la ora 5 dimineaţa, în tentativa de a preveni furturile din locuinţe.

Starea de alertă este un "instrument pentru a evalua intenţiile celor care sunt pe străzi", a spus Art Acevedo, şeful poliţiei din Houston, care a avertizat rezidenţii să rămână în case în această perioadă, cu excepţia cazului în care este "absolut necesar".

Departamentul de Poliţie din Houston va înceta să ajute în misiunile de căutare şi salvare pentru a se concentra asupra "căutării infractorilor şi menţinerii oamenilor în siguranţă", a mai anunţat Acevedo. Mai multe persoane au fost prinse în timp ce furau din locuinţele abandonate în urma uraganului Harvey.

Serviciul naţional de meteorologie a anunţat că furtuna tropicală Harvey este aşteptată să lovească din nou în apropierea statului Louisiana, din Texas, în cursul zilei de miercuri, iar cantităţile de precipitaţii sunt unele record pentru SUA.

Sursa mediafax.ro


Scrie un comentariu

trimite