Biciclist accidentat mortal de către o Skoda lângă Turnu
În seara zilei de Crăciun (25 decembrie), în jurul orei 18,00, o tânără de aproximativ 25 de ani, care circula cu un autoturism Skoda în direcția Turnu, la aproximativ 3 km înainte de intrare în localitate a accidentat mortal un biciclist în vârstă de 70 de ani, apoi a mai parcurs câțiva metri și s-a răsturnat cu mașina în șanțul din stânga șoselei.
În urma impactului tânăra șoferiță a suferit mai multe traumatisme, fiind transportată de către Ambulanță la Spitalul Județean Arad iar pentru nefericitul pensionar a sosit mașina medicinii legale.
Circulația pe șoseaua de duce de la Hanul de la Răscruce la Turnu a fost oprită preț de două ore pentru ca Poliția Rutieră să facă măsurătorile necesare.
Vasile de Zărand