Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bază sportivă, ștrand și sat de vacanță, pentru atragerea turiștilor; Vezi cine vrea să facă toate acestea și ce alte planuri au autoritățile

Autoritățile locale dintr-o comună situată lângă Arad au planuri interesante pentru dezvoltarea zonei și atragerea turiștilor. Edilii intenționează să facă o bază sportivă, un ștrand, cu bazine atât pentru adulți, cât și pentru copii, o plajă, un bazin de înot acoperit și un sat de vacanță. Complexul va fi situat în imediata apropiere a unei bălți foarte cunoscute printre pescari.

Bază sportivă, ștrand și sat de vacanță, pentru atragerea turiștilor; Vezi cine vrea să facă toate acestea și ce alte planuri au autoritățile
Comentează 0

Primăria Macea deține un teren nordul a localității, parte a fostei pășuni comunale, pe care intenționează să îl folosească pentru o investiție serioasă. Potrivit autorilor Planului Urbanistic Zonal,  un avantaj pentru amplasarea complexului pe acest teren îl constituie și faptul că aici a fost construită o sală de sport modernă care se află în funcțiune. În ceea ce privește balta, trebuie spus că a fost închiriată unei asociații de pescuit, care a făcut câteva amenajări și a populat-o cu pește, urmând ca la terminarea investiției să crească gradul de atractivitate al complexului.  „Dezvoltarea zonei de terenuri sportive, ștrand și a componentei de cazare pot să fie puncte de atracție turistică și să aducă vizitatori interesați de petrecerea timpului liber într-un cadru cât mai aproape de natură”, se arată în PUZ. Nu au fost uitate nici terenurile de joacă pentru copii, care vor fi amplasate în vecinătatea ștrandului. Se vor mai construi căi de acces și parcări.

Un proiect pe termen lung

Proiectul i-a fost prezentat deputatului Glad Varga, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la Macea, acesta manifestându-și disponibilitatea să-l susțină. „Suprafața cuprinsă în proiect se întinde pe cinci hectare. Prin ceea ce intenționăm să facem dorim să creștem gradul de atractivitate al comunei. Este un proiect prin care intenționăm să atragem turiști, dar este destinat și locuitorilor comunei noastre”, a declarat primarul Ciprian Otlăcan. „După cum am mai spus, Macea are un primar tânăr, energic, care muncește mult, iar rezultatele au început să se vadă. Proiectul la care se lucrează acum este unul pe termen lung. Sigur, rezultatele nu se văd imediat, așa cum se vede când asfaltezi o stradă, sau faci un pod, însă pe viitor comuna va avea mult de câștigat”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Comuna începe să-și schimbe înfățișarea

În continuare, edilul a vorbit despre investiții și despre modul în care comuna  începe să-și schimbe înfățișarea încetul cu încetul. „Avem un proiect pe PNDL pentru renovarea și extinderea a două școli, în care este cuprins și dispensarul, valoarea totală fiind de aproximativ un milion de euro. De asemenea, beneficiem de sprijinul CJA pentru plata ratelor care reprezintă cofinanțarea pentru becurilor cu led ce au luat locul lămpilor clasice de iluminat, pentru care avem un credit de 170.000 de lei. Mai trebuie să știți că am câștigat un proiect ce vizează modernizarea pieței din Macea, câștigat prin GAL Valea Crișului Alb și Negru. Primim 50.000 de euro, iar CJA ne ajută cu 150.000 de lei. Dacă tot suntem la capitolul fonduri europene, ar mai trebui menționat că am accesat un proiect pentru introducerea apei în Cartierul Nou”, a ținut să menționeze primarul. Acesta susține că și pe viitor se va pune accent pe dezvoltarea Cartierului Nou, se va introduce gazul pe străzile din Macea care încă nu beneficiază de rețea și pe jumătate dintre străzile din Sânmartin, procedurile fiind deja începute. Din fonduri proprii vom asfalta 3,3 kilometri de străzi din comună, două din Macea și una în Sânmartin. Acum am terminat faza de licitație. De asemenea, avem un proiect în lucru pentru trotuare. Le vom face pe rând, în funcție de fondurile disponibile, a continuat Otlăcan.

În ceea ce privește apa termală, autoritățile locale de aici au planuri complexe, nemulțumindu-se doar cu proiectul pentru ștrand. Edilii intenționează să depună un proiect pe POIM, pentru folosirea apei la încălzirea instituțiilor publice.

„O problemă stringentă”

Nu trebuie uitat că toate becurile folosite la iluminatul stradal au fost înlocuite cu leduri, atât în Macea, cât și în Sânmartin, parcurile din cele două localități au fost amenajate, iar în curtea școlii din Macea a fost amenajat un teren de sport cu suprafața de joc din bitum. „La capitolul apă și canalizare stăm bine, fiind cuprinși în Masterplanul care este în derulare la ADI Apă-Canal. O problemă stringentă o reprezintă însă drumurile județene. A fost câștigat un proiect transfrontalier pentru tronsonul Curtici-Macea Sânmartion și unul pe Sânmartin-Socodor. Este vorba despre fonduri pentru reabilitare, în timp ce tronsonul Sânmartin-Șimand a fost cuprins pe PNDL”, a mai spus edilul-șef.

Serviciu pentru populație

Având în vedere că la Macea se pune accent și pe înfrumusețarea comunei, și pe păstrarea curățeniei, a fost înființat un serviciu care ridică de pe domeniul public crengile rezultate în urma curățeniei de primăvară, serviciul fiind funcțional în perioada martie-aprilie.

Probleme aflate direct de la sursă

La finalul întâlnirii pe care a avut-o cu autoritățile locale de la Macea, deputatul Glad Varga ne-a declarat: „Observ cu bucurie că domnul primar Otlăcan are o mulțime de proiecte, proiecte care nu se întind doar pe patru ani, cât este mandatul unui primar. Având în vedere că toate investițiile presupun și multă birocrație, contestații făcute la licitații și așa mai departe, am discutat despre problemele cu care se confruntă o administrație locală, pentru că este foarte important pentru un parlamentar să le cunoască direct de la sursă.”

 

 

 

 

 

 

 

Galerie foto (17)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite